Curs valutar
  • EUR
    21.2850
    0.0954%
  • USD
    18.0497
    -0.1507%
  • RUB
    0.2436
    -0.8621%
  • RON
    4.3249
    0.0994%
  • UAH
    0.6685
    0%

FOTO Superlativii MAIB au participat la „Foc la Ghete pe Biciclete” pentru susținerea Centrului „Casa Angelus”

20 Iul. 2021, 09:45
 // Categoria: Economie // Autor:  Petru Cosoi
20 Iul. 2021, 09:45 // Economie //  Petru Cosoi

În weekend, pe o temperatură de peste 30 de grade Celsius, atunci când majoritatea populației se adăpostea la umbră, se răcorea la piscină sau evada spre briza mării, șapte colegi din echipa MAIB Activ la Superlativ – Mihai Iordăchescu, Stanislav Chimonovici, Eugeniu Pogriban, Alexandrina Dobrovolschi, Maxim Chirița, Oxana Papuc și Cristian Comendant – s-au aventurat într-o cursă pe două roți, pentru a susține o cauză nobilă.

Bicicleta, casca de protecție, hainele sport, câțiva litri de apă și, fără îndoială, buna dispoziție și dorința de a fi MAIBun pentru comunitate au fost ingredientele care au dictat tonul dinamic la cursa „Foc la ghete pe biciclete”,organizată de Hospice Angelus Moldova.

Prin participarea la velo-tur, sportivii și amatorii de ciclism au adunat fonduri pentru susținerea unicului Centru de Îngrijiri Paliative Pediatrice din Moldova – „Casa Angelus”. La fel, cei înscriși în competiție și-au propus să sensibilizeze opinia publică cu privire la importanța și necesitatea îngrijirilor paliative.

„Mă bucur și mă mândresc încă o dată că MAIB susține astfel de acte de caritate. Am ajuns la Casa Hospice Angelus și am observat cu câtă căldură și iubire sunt tratați acei minunați copii. Mereu voi oferi sprijin pentru astfel de evenimente, îndemnând cât mai mulți colegi și prieteni să se alăture acestor fapte bune nu doar financiar, dar și sufletește, prin implicare. Bravo Hospice Angelus! Bravo MAIB!”, a menționat Mihai Iordăchescu, Manager credite în cadrul Departamentului Clienți Corporativi al MAIB.

Cursa nu a fost una dintre cele mai ușoare – 102 km tur-retur pe traseul Chișinău-Orhei, destinația fiind satul Isacova, acolo unde se află Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Casa Angelus”. Turul a durat circa 7 ore, timp în care cicliștii au dat dovadă de rezistență, putere, pasiune pentru stilul activ de viață și extrem de multă voință, iar pentru fapta eroică le Mulțumim!

Printre cei care au ales să petreacă ziua de sâmbătă pe două roți a fost și Președintele Consiliului de Administrare al Fundației Hospice Angelus Moldova, Paul Hammond.

„Fundația Hospice Angelus Moldova își exprimă gratitudinea și respectul întregii echipe Moldova Agroindbank pentru că de-a lungul timpului ne sunteți aproape și ne susțineți de fiecare dată. Mulțumim mult ambasadorilor MAIB care au fost prezenți la turul caritabil de ciclism „Foc la ghete pe biciclete” și au pedalat, în pofida Codului portocaliu de caniculă, în susținerea copiilor și adulților cu diagnostic necruțător din programul Hospice Angelus Moldova. Suntem onorați să facem echipă cu MAIB deja de 10 ani. Mulțumim!”, a declarat Paul Hammond în debutul evenimentului.

„Casa Angelus” a fost fondată în 2017 și găzduiește la moment 18 copii cu probleme grave de sănătate, unii dintre ei cu cancer în faze terminale. Cursa „Foc la Ghete pe Biciclete” a fost organizată pentru a doilea an, cu scopul de a susține beneficiarii programelor Hospice Angelus Moldova.

Faptele bune ne definesc. Împreună suntem MAIBuni!


Despre MAIB

MAIB este partener al Hospice Angelus Moldova de peste un deceniu, prin politica sa de responsabilitate socială corporativă investind în proiecte sociale şi în susţinerea comunităţii. Pe parcursul ultimilor ani, banca a oferit sprijin în realizarea mai multor inițiative ale organizației, având certitudinea că „Implicarea face diferența”. La fel, MAIB promovează spiritul sportiv și contribuie la popularizarea sportului și a modului activ și sănătos de viață, sprijinind mai multe proiecte și activități din acest domeniu.

P.

Realitatea Live

27 Iul. 2021, 12:25
 // Categoria: Politica // Autor:  Petru Beregoi
27 Iul. 2021, 12:25 // Politica //  Petru Beregoi

Curtea Constituțională (CCM) a declarat neconstituțională hotărârea Parlamentului din 3 decembrie 2020, prin care s-a modificat hotărârea Parlamentului din 29 noiembrie 2019 cu privire la componența numerică şi nominală a Biroului permanent al Parlamentului, sesizare depusă la CCM de către foștii deputați ai Platformei DA, Dinu Plîngău și Maria Ciobanu.

Autorii sesizării au solicitat declararea neconstituționalității hotărârii date, deoarece la acel moment, decizia aprobată de Parlamentul de legislatura a X stabilea o reprezentare neproporțională a opoziției parlamentare în componența Biroului permanent al Parlamentului. În acest sens, autorii sesizării notează că prin adoptarea acestei Hotărâri majoritatea parlamentară a făcut abuz de poziția sa dominantă în raport cu opoziția parlamentară, încălcând principiul democrației și al pluralismului politic garantat de Constituție.

Decizia de astăzi a Curții Constituționale este definitivă, nu se supune nici unei căi de atac, se publică în Monitorul Oficial și intră în vigoare la data adoptării.

 
Expoziție dedicată istoriei ghetoului din Chișinău
Expoziție dedicată istoriei ghetoului din Chișinău
Emilia Plugaru publică volumul de poezii “Cer de sineală”
Emilia Plugaru publică volumul de poezii “Cer de sineală”
Circulația rutieră pe strada Ion Creangă a fost parțial reluată
Circulația rutieră pe strada Ion Creangă a fost parțial reluată
Lucrările de amenajare a scuarului în memoria victimelor catastrofei de la Cernobîl, finalizate
Lucrările de amenajare a scuarului în memoria victimelor catastrofei de la Cernobîl, finalizate
Ultima super lună din 2021 – luna plină “căpșună”
Ultima super lună din 2021 – luna plină “căpșună”
India folosește drone pentru livrarea vaccinului anti-Covid
India folosește drone pentru livrarea vaccinului anti-Covid