Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

FOTO, VIDEO Șase persoane, încătușate la Bălți, într-un dosar de corupție la eliberarea permiselor de conducere

29 Nov. 2023, 13:51
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
29 Nov. 2023, 13:51 // Societate //  Realitatea.md

Șase persoane au fost reținute în cadrul perchezițiilor de astăzi, 29 noiembrie care au vizat angajați ai ASP, instructori auto și persoane intermediare, potrivit unei note informative emise de Centrul Național Anticorupție (CNA).

Este vorba despre un inspector principal al Secției de Înmatriculare și Calificare a Conducătorilor Auto din mun. Bălți, 3 instructori auto și doi intermediari care sunt suspectați de organizarea unei scheme de corupție la eliberarea permiselor de conducere.

„Potrivit datelor anchetei, bănuiții ar fi acționat în comun pentru a aranja susținerea examenelor practice și teoretice pentru candidații la obținerea permiselor de conducere. În schimbul unor sume de bani, care variau între 450 de euro și 1000 de euro per caz, candidații primeau calificativul ”admis” la probele organizate de Secția de Înmatriculare și Calificare a Conducătorilor Auto din mun. Bălți. Din probatoriul administrat de CNA și procurori rezultă caracterul sistemic al actelor de corupție, comise de către bănuiți”, se arată în nota informativă a CNA.

În cadrul perchezițiilor efectuate la oficiile SÎTCCA a mun. Bălți, precum și în automobilele și domiciliile bănuiților, au fost depistate și ridicate peste 71 de mii de euro, 357 de mii de lei, circa 2000 de dolari, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă.

Responzabilii de caz precizează că urmărirea penală a fost pornită la 18 iulie 2023 pe faptul coruperii pasive, iar la 24 noiembrie curent au mai fost pornite alte 7 cauze penale pe fapte de corupere pasivă, activă și trafic de influență.

Anterior, ofițerii DGT Nord a CNA și procurorii au documentat scheme de corupție la eliberarea permiselor de conducere la filialele Edineț, Glodeni, Bălți și Chișinău. Mai multe persoane, inclusiv funcționari ai Agenției Servicii Publice (ASP), au fost reținute pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere, sumele pretinse pentru un permis variind între 400 și 1200 de euro.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Mascații CNA au dat buzna la Bălți! Sunt percheziționați angajați ai ASP și instructori auto

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 16:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
02 Nov. 2026, 16:59 // Slider //  Vlada Ciorici

Apărarea lui Vladimir Plahotniuc insistă ca mai multe bunuri puse sub sechestru în dosarul în care acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare să fie deblocate. Avocații susțin că niciunul dintre bunurile vizate nu este înregistrat pe numele inculpatului. Procurorul de caz, Alexandru Cernei, s-a opus solicitării și a cerut instanței să o respingă.

Cererea a fost examinată luni, 2 noiembrie, la Curtea de Apel, în cadrul ultimei ședințe din etapa pregătitoare pentru examinarea apelurilor depuse în dosarul lui Plahotniuc.

„Niciunul dintre bunurile sechestrate nu este înregistrat pe numele inculpatului. Sunt înregistrare pe societăți comerciale din Republica Moldova ale căror asociați sunt, la rândul lor, companiile din Belize și din Olanda ori persoane din Republica Moldova.”, explică avocații lui Plahotniuc.

Procurorul a susținut însă că există copii ale unor documente care ar demonstra cine sunt beneficiarii efectivi ai bunurilor și cui le aparțin acestea în realitate.

„Toate copiile care demonstrează beneficiarul efectiv și cui aparțin aceste bunuri în realitate urmează să fie cercetate în continuare”

Magistrații au decis să se pronunțe asupra cererii odată cu examinarea fondului cauzei.

De luni, 16 noiembrie, instanța va începe examinarea propriu-zisă a apelurilor depuse atât de procurori, cât și de avocații lui Vladimir Plahotniuc. Prima etapă va include prezentarea poziției acuzării față de sentința din 22 aprilie 2026, prin care fostul lider democrat a fost condamnat la 19 ani de închisoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că tot în ședința din 2 noiembrie, avocații au cerut recuzarea procurorului Alexandru Cernei. Judecătorii au respins cererea.

Avocații lui Plahotniuc au cerut recuzarea procurorului. Care este motivul

În total, au fost sechestrate peste 30 de bunuri imobile: de la clădiri aflate în construcție până la edificii administrative, apartamente, încăperi nelocative și terenuri. Printre acestea se numără, de exemplu, un bloc locativ de 836 de metri pătrați, evaluat la 17,4 milioane de lei, dar și o clădire administrativă în construcție, de 5222 metri pătrați, evaluată la 142,8 milioane de lei.

Pe numele Oxanei Childescu, fosta soție a lui Vlad Plahotniuc, sunt înregistrate 11 încăperi, dar în sentință nu este specificată destinația lor. Prețurile lor variază între 59.400 de lei și 24,6 milioane de lei.

De asemenea, procurorii au aplicat sechestre pe companiile care au făcut parte din imperiul mediatic al lui Plahotniuc, pe capitalul social de 2,1 milioane de lei al companiei Argus-S, care până în 2019 asigura paza lui și a afacerilor sale, pe un automobil Skoda Octavia, pe capitalul social al companiei „Constar Invest” și imobilele deținute de ea.

Amintim că Vladimir Plahotniuc a fost condamnat, la 22 aprilie, la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”. Procuratura Anticorupție a contestat sentința pe 6 mai și solicită majorarea pedepsei la 25 de ani de detenție.

Fostul lider democrat a fost găsit vinovat pe cinci capete de acuzare, printre care constituirea unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Potrivit procurorilor, acesta ar fi beneficiat de aproape 39,3 milioane de dolari și 3,5 milioane de euro, bani sustrași din trei bănci comerciale.