Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Fundațiile pentru pilonii Liniei electrice Vulcănești-Chișinău sunt finalizate în proporție de 80 la sută

24 Iun. 2025, 19:47
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
24 Iun. 2025, 19:47 // Economie //  Realitatea.md

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a vizitat marți, 24 iunie curent, șantierul de construcție al Liniei Independenței Energetice de 400 kV Vulcănești–Chișinău, un proiect strategic care va contribui esențial la consolidarea securității energetice a Republicii Moldova. Lucrările pe teren avansează într-un ritm susținut.

Șantierul de construcții se întinde pe o distanță de peste 135 de kilometri în ambele direcții, iar până în prezent au fost asamblați 224 de piloni, ceea ce reprezintă aproximativ 44% din total, în timp ce lucrările de realizare a fundațiilor sunt finalizate în proporție de 80%, adică peste 405 structuri executate.

Recent, la Congaz, raionul Comrat, au început lucrările de pregătire pentru întinderea conductorului. Pe șantier se lucrează simultan în raionul Hîncești, pe de o parte, și în zona Vulcănești, din celălalt capăt, la doar un kilometru de Stația Electrică Vulcănești, unde sunt în curs lucrări de modernizare a infrastructurii.

Concomitent se execută lucrări inclusiv în UTA Găgăuzia și raioanele Leova, Cahul, Taraclia, Cimișlia și Hîncești, muncitorii lucrează etapizat și coordonat pentru a respecta graficul stabilit. În paralel, la Stația Electrică Chișinău, unde linia de 400 kV urmează a fi conectată, a fost deja livrat un sistem modern de monitorizare a parametrilor tehnici ai fiecărei faze de autotransformator, ce urmează a fi instalat în perioada imediat următoare. De asemenea, se află în faza finală instalarea separatoarelor de 330 kV.

Proiectul este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Ministerul Energiei și UCIPE – Unitatea de Implementare a Proiectelor în Energetică, cu sprijinul Băncii Mondiale. Beneficiarul direct este Întreprinderea de Stat Moldelectrica, însă impactul acestui proiect va fi resimțit de toți consumatorii de energie din țară, prin creșterea fiabilității, securității și eficienței sistemului electroenergetic național.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.