Furia la copii este un comportament natural, dar care poate deveni îngrijorător atunci când nu este gestionat corespunzător. Aceasta poate apărea din diverse motive, precum frustrările legate de comunicare, lipsa de autonomie sau conflictele emoționale nerezolvate. Iată cum identificăm corect cauzele acceselor de furie, dar şi cum le tratăm.
O scurtă trecere în revistă a ştirilor din ultimii ani și vedem tot mai multe cazuri de violență în școli sau de bullying. O simplă vizită la locul de joacă din mall sau parc și putem observa copii care se manifestă violent față de părinți, bunici sau alți copii, cunoscuți sau necunoscuți. Dar ce se ascunde în spatele acestor comportamente? Furia este o emoție umană firească, iar la copii și adolescenți poate apărea din mai multe motive:
- Factori biologici – dezvoltarea creierului și hormonii influențează reacțiile emoționale
- Factori emoționali – frustrarea, nevoia de independență sau dificultatea de a gestiona stresul
- Factori de mediu – stilul parental, expunerea la violență în familie sau la școală
- Factori sociali – presiunea grupului, bullying-ul, comparațiile sociale.
Un copil de 7 ani care lovește colegii pentru că este frustrat. Un adolescent care țipă la părinți și se închide în cameră. Ce este normal și ce devine un semnal de alarmă? Când trebuie să intervenim și ce pot face părinții?
Majoritatea copiilor prezintă, la un moment dat sau în anumie perioade ale vietii lor, episoade de agresivitate sau furie. Acestea pot implica violenţă fizică, verbală sau pe ambele. Deşi nu vorbim despre un comportament dezirabil, violența sau furia NU este o trăsătură de personalitate, ci un efect sau un simptom.
„Furia este o emoție normală; orice copil sau adolescent poate răspunde la anumite situații prin furie. Nu pune probleme decât atunci când există o intensitate extrem de mare a momentelor de furie sau când copiii ajung să se lovească pe ei înșiși sau pe cei din jur. Atunci trebuie să mergem la un specialist pentru a primi ghidaj”, spune Bogdan Fițiu, psihiatru pediatric din România.
Cu toate acestea, episoadele de furie sau agresivitate trebuie judecate într-un context, iar identificarea sursei este esenţială. Doar abordarea corectă a acesteia poate ajuta copilul să gestioneze corect aceste stări.
„Poate fi un simptom al tulburării de opoziție și, uneori, în adolescență, poate fi asociată cu semnele de depresie. Nu de puține ori întâlnim furia sau iritabilitatea în locul tristeții. Când simptomele de furie și agresivitate sunt ieșite din comun, este necesară o evaluare pentru a vedea dacă fac parte dintr-o tulburare care poate fi diagnosticată și care necesită intervenție”, adaugă Bogdan Fițiu, psihiatru pediatric.
Un aspect trecut adesea cu vederea este faptul că un copil sau un adolescent este „victima” mediului. Dacă aceştia sunt expuşi violenţei psihice sau fizice, acasă sau la şcoală, agresivitatea poate fi un comportament „învăţat”.
„Modelele de comportament agresiv pot fi observate la persoanele din jur sau preluate din jocuri și filme, dar nu le vedem cu o frecvență extrem de mare. Chiar dacă copilul imită, acest comportament va fi limitat în timp și foarte asemănător cu ceea ce vede acolo”, mai spune Bogdan Fițiu, psihiatru pediatric.
Furia este normală, dar în anumite etape de vârstă devine mai dificil de gestionat. Tantrumurile (1-4 ani, vârf la 2-3 ani) – Frustrarea și dorința de independență provoacă izbucniri. Părinții trebuie să spună „NU” cu fermitate, fără să cedeze. Adolescența – Schimbările hormonale și sociale pot duce la furie intensă. Părinții trebuie să mențină comunicarea, să stabilească limite clare și să nu judece copilul. Cum gestionezi furia copilului: Nu ceda în fața comportamentului nepotrivit. Găsește cauza reală. Rămâi calm. Laudă comportamentul pozitiv. Evită factorii declanșatori. Furia nu este o problemă, ci un mesaj. Un copil care țipă sau un adolescent care se izolează poate că încearcă să spună ceva. Părinții trebuie să îl ajute să își exprime emoțiile prin cuvinte, nu prin agresivitate.
