SUA are mai multe în comun cu Ucraina, decât cu Federația Rusă, afirmă Vladimir Zelenski. Liderul de la Kiev susține şi-ar dori în continuare relații deschise, pragmatice şi oneste cu Washingtonul.
Totodată, oficialul a spus că Ucraina pledează pentru un armistițiu energetic reciproc, iar dacă ruşii îl ignoră, partenerii ar putea furniza Ucrainei o cantitate suficientă de sisteme de apărare aeriană, scrie news.ro. În context, Zelenski l-a avertizat pe Trump că Ucraina nu poate ține piept atacurilor și i-a sugerat să-l „potolească” pe Putin sau să ofere sprijin militar Kievului.
„Am avut întotdeauna relaţii strategice importante şi solide cu Statele Unite ale Americii. Relaţiile noastre bilaterale au început să se dezvolte în mod deosebit de activ în timpul războiului pe scară largă. Sunt recunoscător pentru tot sprijinul acordat. Dar ne-am construit întotdeauna relaţiile pe onestitate, echitate şi, cel mai important, pe transparenţă. Pentru că, dacă minţi, iar poporul tău se află în război, este foarte dureros. De aceea, am dorit întotdeauna să nu ascund nimic şi să nu-l mint pe preşedintele Statelor Unite. În orice caz, avem mai multe lucruri în comun decât au America şi Rusia. Majoritatea oamenilor din Ucraina şi din Statele Unite ale Americii sunt conştienţi de acest lucru. Ne-am dori să continuăm să avem cu America aceleași relaţii deschise, oneste şi pragmatice pe care le avem astăzi cu ei”, a declarat Vladimir Zelenski.
Duminică, președintele ucrainean l-a acuzat pe Trump că a încercat să exercite presiuni asupra Ucrainei, pentru ca țara sa să capituleze. În același timp, liderului american i se incriminează că ar fi întârziat livrările de rachete interceptoare pentru sistemul Patriot.
Donald Trump l-a acuzat, la rândul său, pe omologul ucrainean că nu și-ar fi dorit vreodată să pună capăt războiului.