Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Germania refuză cererea Bruxelles-ului și menține controalele la frontierele Schengen

05 Iun. 2026, 07:46
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
05 Iun. 2026, 07:46 // În Lume //  Realitatea.md

Germania respinge solicitarea Comisiei Europene de a renunța la controalele de la frontierele interne, susținând că acestea rămân necesare pentru combaterea migrației ilegale și a rețelelor de trafic de persoane, relatează Euronews.

Ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, a declarat joi, la Luxemburg, în marja reuniunii miniștrilor de interne ai Uniunii Europene, că verificările la frontieră și-au demonstrat eficiența și trebuie menținute.

„Numărul semnificativ de returnări, migrația ilegală, destructurarea rețelelor de traficanți – toate acestea arată cât de eficiente sunt aceste controale la frontieră și de aceea dorim să le continuăm”, a declarat oficialul german.

Totodată, Dobrindt a subliniat că Berlinul este dispus să discute pe această temă, însă consideră că măsura trebuie păstrată și în perioada următoare.

„Suntem întotdeauna flexibili, mereu deschiși la dialog, mereu adaptabili. Dar da, dorim să dezvoltăm în continuare controalele la frontieră și vom avea în continuare nevoie de ele”, a adăugat ministrul.

Poziția Germaniei vine în contradicție cu cea a Comisiei Europene, care apreciază că verificările la frontierele interne nu mai sunt justificate, având în vedere reformele recente din politica de migrație a blocului comunitar. Printre acestea se numără noile măsuri pentru accelerarea deportărilor și acordurile privind crearea unor centre de detenție în afara Uniunii Europene.

În prezent, zece state europene mențin controale la frontierele interne, dintre care șapte invocă drept motiv presiunea migraționistă. Comisia Europeană a cerut Austriei, Danemarcei, Franței, Germaniei, Italiei, Țărilor de Jos, Sloveniei și Suediei să elimine treptat aceste restricții. O solicitare similară a fost adresată și Norvegiei, în timp ce Polonia, care aplică de asemenea controale la frontieră, nu a primit o astfel de recomandare.

Deși au fost introduse ca măsuri temporare, în unele state europene aceste controale sunt menținute de mai mulți ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 21:03
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
22 Oct. 2026, 21:03 // Slider //  Ana Panaguța

Chișinăul are proiecte de infrastructură în valoare de peste 5 miliarde de lei, aflate în implementare sau în curs de pregătire, cu sprijinul instituțiilor și băncilor europene. Declarația aparține primarului general Ion Ceban, care a precizat că alte proiecte, în valoare de sute de milioane de lei, sunt în etapa de negocieri.

Printre investițiile aflate în derulare se numără finalizarea lucrărilor la Stația de Epurare din Chișinău, pentru care a fost semnat un contract, precum și extinderea mai multor străzi și bulevarde. Lucrările pe strada Mircea cel Bătrân sunt deja în desfășurare, iar intervențiile pe strada Industrială urmează să înceapă în scurt timp. Pentru strada Mesager, proiectul se află în etapa de pregătire.

Totodată, alte 52 de grădinițe ar urma să fie modernizate integral și eficientizate energetic. Municipalitatea pregătește și reabilitarea albiei râului Bîc, iar stația de transfer și stația de sortare a deșeurilor sunt în etapa de finalizare. În sectorul Ciocana, gunoiștea ilegală este în proces de recultivare și închidere.

Pe lista proiectelor se mai află reabilitarea Podului Ismail, pentru care municipalitatea are un acord de prefinanțare, precum și construcția unui nou pod în apropiere, care ar urma să conecteze mai multe zone ale capitalei. Acest proiect este încă în etapa negocierilor cu o bancă europeană.

De asemenea, Primăria discută despre construirea a două grădinițe și a unei școli-model în sectorul Ciocana, dar și despre edificarea unei noi stații de captare a apei la Vadul lui Vodă.

Ion Ceban a mai declarat că, prin finanțări atrase din diverse surse, municipalitatea a modernizat până acum 22 de școli, spitale și grădinițe, a reabilitat drumuri și a modernizat rețele edilitare.

Primarul susține că proiectele sunt realizate în beneficiul locuitorilor municipiului Chișinău și fac parte din angajamentele asumate de administrația locală.