Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

„Grijă pentru blănoși”: donează hrană pentru animalele fără stăpân și cele vulnerabile

04 Nov. 2026, 11:30
 // Categoria: Commercials // Autor:  Realitatea.md
04 Nov. 2026, 11:30 // Commercials //  Realitatea.md

Pe 7 și 8 noiembrie, organizația pentru protecția animalelor Alga, în parteneriat cu Kaufland Moldova, desfășoară o nouă ediție a colectei de hrană „Grijă pentru blănoși”, dedicată câinilor și pisicilor fără stăpân, precum și animalelor aflate în situații vulnerabile. Acțiunea se va desfășura în trei magazine Kaufland din Chișinău și Ungheni, între orele 10:00 și 19:00, iar vizitatorii sunt invitați să contribuie prin donații de hrană uscată sau umedă.

Prin această colectă, organizația Alga își propune să adune rezerve de hrană pentru iarnă. Donațiile vor ajunge atât la coloniile de animale fără stăpân îngrijite constant de voluntari, cât și la alte animale aflate în nevoie. Cu sprijinul comunității, ne dorim ca aceste animale să aibă hrană suficientă și să treacă peste sezonul rece fără să sufere de foame.

Colecta se va desfășura doar în următoarele trei locații:

  • Chișinău: Kaufland, str. Nicolae Testemițanu 3
  • Chișinău: Kaufland, bd. Mircea cel Bătrân 25/1
  • Ungheni: Kaufland, str. Romană 66/B

Pe durata colectei, vizitatorii celor trei magazine Kaufland vor putea dona hrană uscată sau umedă pentru câini și pisici, la punctele de colectare amplasate la ieșirea din magazine. Voluntarii Alga vor fi prezenți pentru a prelua donațiile, a oferi informații despre campanie și a discuta cu vizitatorii despre nevoile animalelor fără stăpân și importanța implicării comunității.

Animalele fără stăpân sunt o consecință a abandonului, a înmulțirii necontrolate și a lipsei de responsabilitate față de animale. De aceea, grija pentru ele trebuie să fie o responsabilitate comună. Prin această inițiativă, Alga își propune să încurajeze implicarea comunității, dar și o mai bună înțelegere a importanței sterilizării, a prevenirii abandonului și a responsabilității față de animale.

Prin campania „Grijă pentru blănoși”, Alga și Kaufland Moldova își continuă colaborarea pentru sprijinirea animalelor vulnerabile și încurajarea implicării comunității. Fiecare donație, indiferent de cantitate, contribuie la asigurarea hranei pentru câinii și pisicile care depind de acest ajutor.

Despre Kaufland Moldova

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.540 de magazine în 8 țări, peste 155.000 de angajați și o rețea de 9 magazine în Republica Moldova. În 2025, Kaufland Moldova a fost premiată în cadrul concursului „Marca Comercială”, distincție care reflectă eforturile și angajamentul constant al companiei față de calitatea serviciilor, fiind astfel un partener economic și social de încredere pentru Republica Moldova.

Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland la nivel de grup. Sub umbrela „Kaufland face diferența” sunt comunicate toate proiectele de responsabilitate socială. Pentru mai multe detalii, vizitați www.kaufland.md.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!