Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Grosu și Sandu, la aceeași conferință de la București. Președintele Parlamentului va rosti un discurs

01 Nov. 2022, 09:26
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
01 Nov. 2022, 09:26 // Politica //  Realitatea.md

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va susține un discurs astăzi, 1 noiembrie, la București, în cadrul Conferinței „Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”. Evenimentul este organizat de Senatul României sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

La reuniune vor fi discutate subiecte referitoare la participarea femeilor pe piața muncii, ocuparea pozițiilor de conducere, dar și reprezentarea politică.

Totodată, președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, deputata Doina Gherman, una dintre promotoarele proeminente ale egalității de gen, va vorbi despre experiența Republicii Moldova și bunele practici din țara noastră la acest capitol.

La București, președintele Parlamentului, Igor Grosu, va avea întrevederi cu președintele interimar al Senatului, Alina-Ștefania Gorghiu, și va fi primit la Palatul Elisabeta de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române.

Precizăm că, la Conferinței „Femeile parlamentar din România și promovarea egalității de gen ca angajament național” de la București participă și președinta țării, Maia Sandu.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 08:35
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
29 Oct. 2026, 08:35 // Slider //  Ursu Ana

Următoarea rundă de negocieri trilaterale pentru încheierea războiului din Ucraina ar putea să nu aibă loc în prima jumătate a lunii noiembrie. Kremlinul susține că stabilirea datei depinde de evoluțiile de pe front și de situația din Orientul Mijlociu, relatează Reuters.

Declarația a fost făcută de Iuri Ușakov, consilierul președintelui rus Vladimir Putin pentru politică externă. Potrivit acestuia, Moscova nu a propus, deocamdată, o dată concretă pentru următoarea întâlnire.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și-a exprimat anterior speranța că negocierile ar putea avea loc la Abu Dhabi, în perioada 6-10 noiembrie. Totuși, Ușakov a afirmat că situația actuală din Orientul Mijlociu nu permite organizarea unei întâlniri în viitorul apropiat.

Deocamdată, discuțiile sunt prevăzute în format trilateral, cu participarea reprezentanților Rusiei, Ucrainei și Statelor Unite. Potrivit oficialului de la Kremlin, implicarea unor negociatori europeni nu a fost discutată.

Declarațiile vin după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, Ușakov afirmase că Europa ar trebui să participe la discuții, întrucât poziția sa ar putea avea un rol decisiv.

Pe 25 octombrie, consilierul Kremlinului anunțase că Moscova intenționează să reia negocierile trilaterale după 4 noiembrie. Ulterior, însă, oficialii ruși au evitat să confirme o dată exactă pentru următoarea rundă de discuții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!