Guvernul a prezentat Curții Europene a Drepturilor Omului observațiile sale cu privire la admisibilitatea și fondul cererilor procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo. În urma examinării opiniilor tuturor autorităților implicate, Guvernul a ajuns la concluzia că în cererile respective nu a existat vreo încălcare a drepturilor și a libertăților fundamentale ale reclamantului garantate de Convenție, anunță Ministerul Justiției.
„Prima cerere se referă la plasarea reclamantului în arest la domiciliu în urma inițierii urmăririi penale împotriva sa de către un procuror desemnat în acest sens de Consiliul Superior al Procurorilor, inclusiv scopurile urmărite prin aplicarea măsurii respective, precum și la interdicția de a participa la manifestări, dezbateri, comunicări publice, aplicată reclamantului în momentul liberării sale sub control judiciar. Cea de-a doua cerere se referă la suspendarea reclamantului din funcția de Procuror General în urma inițierii cauzei penale împotriva sa și la imposibilitatea de a contesta această măsură potrivit legislației națională”, anunță Ministerul Justiției.
Astfel, în contextul primei cereri, Guvernul a argumentat că aflarea reclamantului în arest la domiciliu s-a bazat pe existența unei bănuieli rezonabile că el ar fi comis anumite infracțiuni, fiind justificată inclusiv de riscurile care determinau necesitatea privării de libertate a reclamantului (de eschivare, de ingerință, de comitere a noi infracțiuni, de cauzare a dezordinilor publice). În plus, limitarea dreptului reclamantului la libertate și siguranță nu a urmărit alte scopuri decât cel prevăzut de art. 5 §1 (c) din Convenție, de a aduce reclamantul în fața autorității judiciare competente, având în vedere existența bănuielii rezonabile că el ar fi comis o infracțiune și riscurile care justificau îngrădirea libertății individuale. În continuare, a fost invocat faptul că limitarea dreptului reclamantului la libertatea de întrunire a fost prevăzută de lege, a urmărit scopurile legitime care rezultă din asigurarea siguranței publice, prevenirea comiterii infracțiunilor, apărarea ordinii și protecția drepturilor și a libertăților altor persoane, fiind necesară într-o societate democrată și proporțională în circumstanțele cauzei.
Cu privire la cea de-a doua cerere, Guvernul a făcut o distincție între procedura de contencios administrativ inițiată de către reclamant la nivel național, prin care a ales să conteste hotărârea CSP privind desemnarea unui procuror care să investigheze pretinsele fapte penale imputate lui, și suspendarea sa din funcție în virtutea legii. În această privință, s-a argumentat că reclamantul nu a utilizat cel mai eficient și adecvat remediu prevăzut de legislația națională în contextul contestării hotărârii CSP și acuzațiilor penale aduse lui, din moment ce aceste elemente intrau mai degrabă sub incidența controlului judiciar exercitat de către judecătorul de instrucție în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală.
Cu referire la posibilitatea reclamantului de a contesta suspendarea sa din funcție în fața unui organ judiciar, Guvernul a susținut că art. 6 din Convenție nu este aplicabil acestei proceduri, din moment ce, în baza legislației naționale, suspendarea din funcția de Procuror General survenea de drept în urma inițierii unei cauze penale, iar legiuitorul nu a introdus posibilitatea contestării unei astfel de măsuri. În plus, reclamantul nu a argumentat existența unor drepturi sau obligații civile care ar fi rezultat din aplicarea măsurii respective.
În continuare, Curtea va expedia observațiile Guvernului către reclamant și îi va acorda un termen-limită pentru a-și prezenta propria sa poziție față de întrebările formulate de către Curte și argumentele aduse de către Guvern, precum și pretențiile sale pentru satisfacție echitabilă.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
