Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

Guvernul simplifică autorizarea proiectelor de energie regenerabilă: Ce schimbări au fost aprobate

09 Sept. 2026, 12:01
 // Categoria: Economie // Autor:  Daniela Baranovschi
09 Sept. 2026, 12:01 // Economie //  Daniela Baranovschi

Procesul de autorizare a proiectelor de energie regenerabilă va fi simplificat și digitalizat printr-un portal unic, iar pentru dezvoltarea pieței biocarburanților vor fi introduse noi reguli. Măsurile au fost aprobate miercuri, 9 septembrie, de Guvern.

Procedurile necesare pentru construcția, exploatarea sau modernizarea centralelor de energie regenerabilă vor fi integrate în portalul guvernamental EVO. Astfel, cererile vor putea fi depuse online, iar solicitanții vor putea urmări în timp real stadiul dosarelor.

Vor fi stabilite și termene maxime pentru autorizare. Acestea vor varia de la 24 de luni pentru centralele mari până la o lună pentru panourile fotovoltaice cu o putere de până la 100 kW instalate de prosumatori și pentru pompele de căldură de mică putere.

Guvernul va introduce și „zone de accelerare” pentru energia regenerabilă. Este vorba despre regiuni desemnate ca fiind potrivite pentru dezvoltarea unor astfel de proiecte, unde autorizarea va fi mai simplă și într-un termen mai scurt, iar accesul la infrastructura de rețea și utilizarea terenurilor vor beneficia de un regim facilitat.

Se schimbă și modul în care va fi plătit surplusul de energie produs de prosumatori și livrat în rețea. Pentru instalațiile noi, plata va fi calculată în funcție de prețul energiei de pe piață, în timp ce prosumatorii care au deja instalații vor beneficia de regulile actuale până la sfârșitul anului 2027.

Noi reguli vor fi aplicate și pe piața biocarburanților. Va fi creat un registru pentru evidența tranzacțiilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră, iar importatorii și comercianții angro de benzină și motorină vor trebui să asigure o cotă minimă de biocarburanți.

Cotele vor fi stabilite anual de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), până în 2030. După intrarea în vigoare a legii, ANRE va avea la dispoziție șase luni pentru a elabora metodologia de calcul a cotelor individuale pentru importatori, iar după aprobarea acesteia, cotele vor deveni obligatorii.

Autoritățile menționează că, noile prevederi urmăresc alinierea legislației Republicii Moldova la normele europene și atingerea obiectivului ca, până în 2030, cel puțin 27% din consumul final de energie să provină din surse regenerabile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:54 // Slider //  Vlada Ciorici

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a calificat drept „antirusă” decizia Chișinăului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei ruse în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești. Potrivit acesteia, Moscova va răspunde măsurii anunțate de autoritățile moldovenești, transmite newsmaker.md

„Această decizie a autorităților moldovenești face parte din cursul distructiv antirus al Chișinăului, îndreptat spre distrugerea completă a relațiilor ruso-moldovenești, vechi de secole, și ruperea legăturilor dintre popoarele celor două țări. În ultimii ani, au avut loc mai multe expulzări ale diplomaților ruși din Republica Moldova, sub pretexte inventate sau fără niciun motiv. Scopul real al acestor acțiuni este de a îngreuna la maximum activitatea Ambasadei Rusiei la Chișinău”, a declarat Maria Zaharova, într-un comunicat emis pe 24 octombrie.

Reprezentanta Ministerului rus de Externe a menționat că Moscova va da „un răspuns ferm și adecvat” la măsura Chișinăului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un colaborator al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în satul Chiștelnița, raionul Telenești.

Amintim că drona căzută în raionul Telenești a fost găsită de un localnic care a alertat imediat Poliția. La fața locului se află polițiștii, care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Totodată, spre locul incidentului se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili toate circumstanțele.