Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

„Hai cu Doc”! Eveniment dedicat persoanelor pasionate de filmele documentare

29 Sept. 2021, 16:13
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Sept. 2021, 16:13 // Actualitate //  Realitatea.md

În Republica Moldova filmul documentar, și nu doar el, are de suferit din cauza limitelor bugetare alocate pentru dezvoltarea acestuia. Ministerul Culturii promite că va contribui la crearea unui fond cinematografic, care să susțină producția filmului autohton. La ce etapă se află astăzi filmul documentar în țară se discută în cadrul unei conferințe care a început astăzi la Chișinău, transmite IPN.

Ministrul culturii, Sergiu Prodan, în calitate de regizor de film de ficțiune, recunoaște că la baza cinematografiei stă filmul documentar. Acesta poate exista fără de filmul de ficțiune, nu și invers. Ministrul a dat asigurări că va depune tot efortul necesar pentru ca producția cinematografică din Moldova să vină „de pe cap pe picioare”. Va depune eforturi pentru a crea fondul cinematografiei.

Directorul Centrului Național al Cinematografiei (CNC Moldova), Valentina Iusuphodjaev, spune că lucrurile se întâmplă mai greu dacă nu le faci într-un parteneriat. Evenimentele de felul conferinței de astăzi sunt, în primul rând, pentru tinerii care trebuie să comunice cu cineaștii de aici și întreaga lume, întrucât „filmul este comunicare”.

Vasili Braga, administrator COR, Asociația Industriilor Creative din Moldova, spune că pașii următori care se impun constau în găsirea modalităților de export al producției, de distribuție, dar mai întâi trebuie să se știe sigur că țara are capacitățile necesare și inspirația să se înțeleagă piețele pe care se iese.

Vladimir Druc, conferențiar universitar, șef al Departamentului Multimedia al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, spune că așteaptă, de 30 de ani, să fie bine în cinematografia națională, doar că „în luptele politice se pierde identitatea națională”. Conferențiarul universitar relatează că, în patru ani de studii la Departamentul pe care-l conduce, primul an este destinat filmului documentar, deoarece, crede el, „generația tânără trebuie să aibă imunitate de artă”.

Alexander Nanau, cel care a făcut documentarul „Colectiv” în România, crede că documentarul în zona est-europeană nu a fost luat în serios de fondurile publice. În România cel puțin, este văzut ca un frate mai mic al filmului, care nu e cu adevărat demn de a fi susținut. Dar, totuși, ultimii ani documentările devin tot mai vizibile. Fondul cinematografic din România nu a reușit să aloce decât 10% din bugetul său total pentru filmul documentar. Succesul  documentarului „Colectiv” a venit din calitatea filmului, povestit într-un limbaj local, dar înțeles la nivel internațional.

Conferința pe film documentar „Hai cu Doc” va continua și pe 30 septembrie.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:05 // Slider //  Ana Panaguța

Imagini spectaculoase cu pui de pinguin imperial care se aruncă de pe o platformă de gheață de aproximativ 15 metri înălțime, direct în apele înghețate ale Antarcticii, au fost surprinse de o echipă de filmare a National Geographic. Înregistrarea arată cum zeci de pui se înghesuie pe marginea gheții, dar ezită inițial să facă saltul în ocean, scrie adevărul.ro.

Imaginile au fost realizate pentru documentarul „Secrets of the Penguins”, în timpul unei expediții de doi ani coordonate de Bertie Gregory, explorator National Geographic, premiat cu Emmy și BAFTA.

Echipa, formată din trei persoane, a petrecut 274 de zile filmând pe platforma de gheață Ekström din Antarctica, unde trăiește o colonie de aproximativ 20.000 de pinguini imperiali.

Potrivit lui Gregory, capacitatea puilor de a face un asemenea salt a fost surprinzătoare. Gregory a povestit că aceștia nu doar că au supraviețuit căderii în apă, ci au înotat apoi împreună în Oceanul Antarctic, relatează presa de specialitate.

Schimbări în comportamentul pinguinilor

În mod obișnuit, pinguinii imperiali își cresc puii pe banchize plutitoare, dar unele colonii se stabilesc acum și pe platforme de gheață. Oamenii de știință sugerează că acestea ar putea fi mai puțin vulnerabile la topirea provocată de creșterea temperaturilor, deși schimbările din mediul antarctic continuă să reprezinte o amenințare pentru specie.

Echipa de filmare a documentat și alte comportamente și specii neobișnuite, printre care pui sănătoși de pinguini hibrizi, proveniți din încrucișarea pinguinilor macaroni cu cei cu creastă aurie, precum și o colonie ascunsă de pinguini africani.

Seria documentară „Secrets of the Penguins”, narată de actrița Blake Lively, are trei episoade și urmărește viața pinguinilor în medii foarte diferite, de la țărmurile înghețate ale insulei Georgia de Sud până la insulele tropicale Galapagos. Producția surprinde modul în care pinguinii se adaptează și luptă pentru supraviețuire în unele dintre cele mai dure ecosisteme ale planetei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova