Voluntarii Hai Moldova și Million Trees Moldova vor planta peste 12 mii de copaci. Plantările vor avea loc în localitățile Coșernița și Vadul lui Vodă, în mai multe etape. La activitățile de voluntariat din 13 martie curent vor participa mai mulți voluntari locali.
„Plantarea copacilor este cea mai sigură și mai durabilă metodă pentru a îmbunătăți calitatea mediului în Moldova. Este important ca fiecare dintre noi să conștientizeze importanța arborilor și să se implice în astfel de acțiuni.”, spun organizatorii.
Speciile de copaci care urmează ar fi plantate sunt: salcie, plop alb, prun sălbatic, păducel și ulm.
Proiectul de împădurire este realizat și cu susținerea Consiliilor Locale ale localităților Coșernița și Vadul lui Vodă, dar și coordonat cu Inspecția Ecologică Criuleni și Agenția Apele Moldovei.