Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Vrea „haraci” după ce a dat undă verde aderării la NATO? Erdogan cere Suediei și Finlandei să expulzeze 33 de persoane

29 Iun. 2022, 15:27
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
29 Iun. 2022, 15:27 // În Lume //  Victoria Laur

Turcia va cere Finlandei și Suediei extrădarea a 33 de persoane suspectate că ar fi afiliate unor mișcări considerate teroriste de regimul de la Ankara. Solicitarea a fost anunțată marți de ministrul Justiției Bekir Bozdag.

Se întâmplă la o zi după semnarea unui memorandum între cele trei state prin care se deschide accesul Finlandei și Suediei la NATO, conform Digi24. Marţi, înainte de summitul NATO de la Madrid, Erdogan a avut o discuție de mai multe ore cu omologul său finlandez Sauli Niinisto şi cu premierul suedez Magdalena Andersson.

„În cadrul noului acord, vom cere Finlandei extrădarea a şase membri ai PKK şi a şase membri ai FETO, şi Suediei să extrădeze zece membri ai FETO şi 11 ai PKK”, citează AFP oficialialul turc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

PKK este denumirea prescurtată a Partidului Muncitorilor din Kurdistan, inclusă în lista organizațiilor teroriste de către regimul Erdogan. FETO este acronimul mișcării fondate de predicatorul Fethullah Gülen, stabilit în SUA şi considerat de liderul turc instigator al tentativei de puci în iulie 2016.

Anterior, Turcia bloca aderarea celor două ţări nordice la NATO, acuzându-le că adăpostesc militanți ai PKK şi FETO. Discuțiile în cadrul căreia oficialii din cele trei state au ajuns la numitor comun fost asistată de secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Nov. 2026, 10:25 // Societate //  Realitatea.md

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 32 de ani, a fost condamnat la închisoare pe viață de Tribunalul Orășenesc din Moscova, fiind găsit vinovat de uciderea cu cruzime a unei femei și a unei fetițe de nouă ani. Dubla crimă a fost comisă în februarie 2015, într-un penthouse de lux din capitala Rusiei.

Potrivit presei ruse, este vorba despre Alexei Melniciuk, programator de profesie, care venise la Moscova pentru a munci. Conform versiunii acuzării, în noaptea de 14 februarie 2015, acesta ar fi pătruns în locuință prin acoperiș, intenționând să fure bunuri de valoare.

Ajuns în apartament, bărbatul ar fi ucis-o pe proprietară, Victoria, iar ulterior pe fetița de nouă ani, Nină, pentru a elimina martorii. După ce a sustras bani și bijuterii, acesta ar fi făcut duș, ar fi încercat să șteargă urmele de sânge și ar fi plecat în Republica Moldova. Ulterior, s-ar fi întors în Rusia, unde a locuit în apropiere de Kostroma, până la reținerea sa, în toamna anului 2025.

Un nevinovat a stat 18 luni în arest

Ancheta inițială a fost marcată de erori, iar în ziua crimei a fost reținut, în calitate de suspect, partenerul victimei, un om de afaceri de 51 de ani din Armenia, pe nume Khoren Kazarian. Acesta a petrecut 18 luni în arest preventiv și arest la domiciliu, deși, potrivit publicației ruse, împotriva sa nu existau probe concludente. Ulterior, urmărirea penală a fost încetată din lipsă de dovezi.

Criminalul, identificat după amprente

Alexei Melniciuk a fost identificat abia după mai bine de zece ani, în urma unei potriviri a amprentelor digitale. O urmă lăsată pe o comodă din penthouse a coincis cu datele sale dactiloscopice, înregistrate după ce fusese reținut pentru o încălcare a legislației migraționale în regiunea Kostroma.

În timpul anchetei și al procesului, bărbatul și-ar fi schimbat de mai multe ori declarațiile, încercând inclusiv să invoce existența unui complice sau legitima apărare. În ultimul său cuvânt în fața instanței, Melniciuk și-a cerut scuze de la Khoren Kazarian, a declarat că regretă faptele și a solicitat să nu fie condamnat la detenție pe viață.

Instanța a respins solicitarea și l-a condamnat la închisoare pe viață, într-un penitenciar de regim special.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!