Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

I-ai de unde nu-s! BCS și Partidul Șor nu au binevoit să vină la ședința Parlamentului unde Metsola a rostit un discurs

11 Nov. 2022, 12:18
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
11 Nov. 2022, 12:18 // Politica //  Realitatea.md

Deputații din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS), precum și cei din cadrul Fracțiunii Partidului Șor nu au participat la ședința Parlamentului de astăzi, 11 noiembrie, dedicată vizitei președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, la Chișinău, care a rostit un discurs în fața deputaților.

Deocamdată nu este clar de ce comuniștii și socialiștii nu s-au prezentat la ședință, întrucât, nu a fost făcut nici un anunț referitor la participarea sau boicotarea acestei ședință.

Totuși, conform unui comunicat al PSRM, unii deputați socialiști ar fi fost blocați în sediul formațiunii în timpul perchezițiilor de astăzi, efectuate de către oamenii legii, în dosarul finanțării ilegale a partidului, motiv pentru care nu ar fi ajuns la ședință, deși din cei 32 de deputați BCS nici unul nu s-a prezentat.

În privința lipsei deputaților Partidului Șor, aceștia boicotează ședințele Legislativului de la începutul acestei sesiuni de toamnă-iarnă, pe motiv că „actuala guvernare trebuie să plece și să fie desfășurate alegeri noi”.

Precizăm că, la ședința de astăzi a Legislativului, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a rostit un discurs în fața deputaților doar cei din PAS, unde și-a exprimat susținerea pentru poporul Moldovei, în procesul de aderare a țării noastre a UE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:34 // Slider //  Daniela Baranovschi

Parlamentul European rămâne principalul susținător al Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Mesajul a fost transmis de europarlamentarul Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, cu ocazia împlinirii unui an de la deschiderea Biroului Parlamentului European la Chișinău.

Oficialul a menționat că, prin intermediul biroului, instituția europeană este mai aproape de cetățenii Republicii Moldova și poate explica mai bine beneficiile integrării europene, rolul Parlamentului European în negocierile de aderare și sprijinul acordat autorităților de la Chișinău.

Totodată, Siegfried Mureșan a anunțat că va reveni în Republica Moldova la sfârșitul lunii noiembrie. Vizita va avea drept scop evaluarea progreselor înregistrate de țară în procesul de aderare la Uniunea Europeană și a sprijinului oferit de instituțiile europene.

„Noi, Parlamentul European, rămânem principalul susținător al parcursului vostru către aderarea la Uniunea Europeană”, a transmis eurodeputatul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!