Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Igor Grosu, despre relațiile cu Rusia și un nou contract cu Gazprom: E nevoie de răbdare și calm

12 Oct. 2021, 08:00
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Oct. 2021, 08:00 // Politica //  Realitatea.md

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, spune că Republica Moldova mizează pe relații pragmatice cu Federația Rusă și-și dorește prelungirea contractului vechi de achiziție a gazului. Potrivit lui Grosu discuțiile cu partea rusă necesită răbdare și calm, iar până la sfârșitul acestei luni va exista o finalitate a negocierilor. Totuși, președintele Parlamentului spune că guvernarea ia în considerare și scenariile de alternativă, în cazul în care discuțiile cu Gazprom vor suferi un eșec.

Președintele Parlamentului spune că delegația Republicii Moldova este în dialog cu partea rusă pentru a obține cel mai bun preț de achiziție a gazului. Grosu spune că nu există temei de îngrijorare privind sistarea energiei electrice, deși Termocentrala de la Cuciurgan a expediat o notificare Chișinăului privind eventuale sistări de livrare a energiei.

„Ne dorim semnarea unui contract cu Gazprom până la sfârșitul lunii, la un preț bun, ceea ce ar însemna continuarea condițiilor contractului pe care l-am avut până acum. Discuțiile continuă. Gazprom a readus în discuție un subiect mai vechi, o datorie istorică a părții drepte a Nistrului, nu vorbim de cea a regiunii transnistrene, de 450 de milioane care nu este clar cum s-a format în timp. E nevoie de răbdare și calm. Nu este niciun pericol de a rămâne fără energie electrică. Așa-numita avertizare a Cuciurganului nu are substrat”, a spus Igor Grosu în cadrul emisiunii „În Profunzime” de la PROTV Chișinău citat de agenția de presă IPN.

Președintele Parlamentului spune că Ministerul Muncii și Protecției Sociale va veni cu ajutoare sociale pentru categoriile vulnerabile, astfel încât să-i ajute pe cetățenii cu venituri modeste să depășească povara facturilor mari la gazele naturale. Totuși, în eventualitatea în care nu se va ajunge la un consens cu Moscova, Republica Moldova are pregătite scenarii de alternativă, spune Grosu.

„Guvernul deja pregătește și scenarii de compensare a cheltuielilor celor cu venituri mici. Ne dorim relații pragmatice cu Federația Rusă. Contextul internațional este de așa natură că prețurile au înnebunit. Noi sperăm să-i convingem că suntem un plătitor corect. Ne dorim continuarea acestui contract. Sunt analizate și opțiunile de alternativă, în cazul în care nu se va reuși. Inclusiv din proximitate, România, Ucraina, problema nu este în căile de furnizare, ele sunt mai multe. Acum cel mai important este să negociem volumul și să-l putem aduce la timp”, a menționat Igor Grosu.

Anterior, MoldovaGaz a anunțat că va cere ANRE ajustarea în creștere a tarifului pentru consumatorii finali cu 35%. Potrivit vicepremierului Andrei Spînu, negocierile cu Gazprom sunt dificile, întrucât partea rusă a readus în actualitate subiectul datoriilor istorice pe care le are Republica Moldova față de concernul rus și implementarea Pachetului Energetic III.

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 09:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Oct. 2026, 09:23 // Slider //  Realitatea.md

Piața imobiliară din Republica Moldova a înregistrat una dintre cele mai puternice creșteri de prețuri din ultimii ani, chiar dacă locuințele din Chișinău rămân mai ieftine decât în majoritatea capitalelor europene. Potrivit celor mai recente date publicate de Global Property Guide, prețul mediu al apartamentelor din Chișinău a ajuns la 1.749 de euro pentru un metru pătrat, cu 27,7% mai mult decât în urmă cu doi ani și cu 63,5% peste nivelul de la sfârșitul anului 2023, scrie BANI.MD.

Analiza Global Property Guide, actualizată în octombrie 2026, compară prețurile locuințelor din 81 de piețe imobiliare și 237 de orașe din întreaga lume. Datele arată diferențe  între capitale, atât în ceea ce privește costul unui metru pătrat, cât și ritmul de scumpire a proprietăților.

În Chișinău, după o perioadă de creșteri accelerate, piața dă primele semne de stabilizare. În trimestrul II al anului 2026, prețul mediu al apartamentelor a scăzut cu 1,1% față de trimestrul precedent, de la 1.768 la 1.749 de euro pe metru pătrat. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, scumpirea este de numai 1,7%, mult sub ritmul înregistrat în perioada 2024–2025.

Totuși, diferența față de acum aproape trei ani rămâne mare. În ultimul trimestru din 2023, un metru pătrat de apartament în Chișinău costa în medie 1.070 de euro. În prezent, pentru aceeași suprafață, cumpărătorii trebuie să achite cu aproximativ 679 de euro mai mult. Astfel, un apartament de 60 de metri pătrați, evaluat teoretic la 64.200 de euro la sfârșitul anului 2023, ar costa acum aproape 105.000 de euro, adică cu peste 40.000 de euro mai mult.

Comparativ cu alte capitale din regiune, Chișinăul continuă să aibă printre cele mai mici prețuri. La București, metrul pătrat costă în medie 2.312 euro, cu aproximativ 32% mai mult decât în Capitala Republicii Moldova. La Kiev, prețul este de 2.005 euro, la Sofia de 2.538 de euro, iar la Budapesta ajunge la 3.553 de euro.

O situație interesantă se înregistrează în România, unde prețurile apartamentelor din București au crescut cu 39,1% în ultimii doi ani și au depășit ritmul de scumpire din Chișinău. Și în Sofia, majorarea a fost de 37,9%, în timp ce la Belgrad prețurile au avansat cu 30,2%, iar la Budapesta cu 29,4%.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La polul opus se află unele dintre cele mai scumpe orașe din Europa. La Zurich, prețul mediu al unui metru pătrat ajunge la 18.499 de euro, de peste zece ori mai mult decât în Chișinău. În centrul Luxemburgului, un metru pătrat costă 10.471 de euro, la Copenhaga 10.048 de euro, la Paris 9.630 de euro, iar la Amsterdam 8.545 de euro.

Deși locuințele sunt mult mai scumpe în aceste orașe, evoluția prețurilor a fost diferită. În Luxemburg, proprietățile s-au ieftinit cu 6,5% în ultimii doi ani, în timp ce la Londra scăderea a fost de 2,9%. Amsterdam a înregistrat o reducere ușoară, de 0,2%, iar în Paris prețurile au crescut cu 3,8%.

La nivel mondial, cele mai ridicate prețuri sunt raportate în Hong Kong, unde metrul pătrat costă în medie 24.184 de dolari, urmat de Zurich și Singapore, unde prețul ajunge la 17.110 dolari.

Datele Global Property Guide arată că, în ansamblu, 55 dintre cele 81 de piețe analizate au înregistrat creșteri anuale ale prețurilor locuințelor. Majorarea mediană a fost de 3,7%, ceea ce evidențiază continuarea presiunilor asupra piețelor imobiliare, dar cu diferențe semnificative între regiuni.