Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Publicația americană The Hill: Președintele Biden înțelege importanța locației strategice a Moldovei

12 Oct. 2021, 08:05
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
12 Oct. 2021, 08:05 // Politica //  Realitatea.md

E timpul cel mai prielnic pentru ca Statele Unite, Uniunea Europeană și organismele internaționale, precum Banca Mondială și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare să-și sporească și să-și consolideze semnificativ angajamentul față de Moldova, scrie The Hill, site-ul de știri politice care concurează în SUA cu CNN și Politico, scrie IPN.

Autorul Daniel F. Runde de la Centrul de Studii Strategice și Internațioanle din Washington, susține că realitățile, constituite în țara noastră după alegerile din 11 iulie, oferă Statelor Unite o oportunitate strategică de a-și promova agenda și de a consolida poziția democrației într-o regiune atât de critică. Atât mărimea redusă a țării, cât și actuala ei aliniere politică întrunesc cele mai bune condiții pentru a consolida instituțiile și parteneriatele în scopul obținerii unui exemplu de bună guvernare în regiune.

În special, despre problema transnistreană Daniel Runde spune că Moscova a oferit sprijin militar Tiraspolului, iar disputa asupra teritoriului moldovenesc din stânga Nistrului continuă până în prezent: în Transnistria sunt staționați aproximativ 1.500 de „pacificatori” ruși. Președintele Sandu a pledat pentru îndepărtarea acestor trupe rusești la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite luna trecută, amintește expertul. Conflictul înghețat al Moldovei cu Rusia și aflarea acestui conflict în centrul politicii interne moldovenești au făcut ca democrația să devină componenta de bază a votului din iulie trecut.

Prin alegerea partidului care a propulsat-o pe Maia Sandu și constituirea unei majorități dominante de 63% în parlamentul țării, moldovenii au emis un verdict clar cu privire la direcția în care ar dori să meargă țara lor. Acum este timpul ca Occidentul să răspundă, spune formatorul de opinie.

El amintește că, în 2011, Joe Biden, în calitate de vicepreședinte al SUA, a devenit oficialul de rangul cel mai înalt al SUA, care a vizitat Moldova. „Președintele Biden înțelege importanțaa locației strategice a Moldovei”, subliniază Daniel Runde.

Aflată în prima linie de acordare a ajutorului, Agenția SUA penetru Dezvoltare Internațională (USAID) deja a promis 55 de milioane de dolari Moldovei, dar aceasta prea puțin diferă de ajutoarele oferite pe vremea administrației Trump. Președintele Biden nu numai că ar trebui să continue acest efort, ci să-l intensifice printr-un angajament mai mare și un sprijin financiar semnificativ în contextul relațiilor bilaterale.

Autorul consideră că dublarea asistenței din partea tuturor partenerilor și angajamentul de a vaccina întreaga țară cu vaccinuri occidentale ar avea un rapid impact substanțial pentru un aliat american pro-occidental și pro-democrație, care, pe lângă aceasta, este suficient de compact și de agil pentru a progresa repede, ceea ce ar servi ca exemplu pentru ceilalți subiecți din această regiune importantă din punct de vedere strategic.

Cât privește comerțul, Runde notează că 67% din exporturile Moldovei și 52% din totalul comerțului său merg în țările UE, Rusia scăzând la doar 10%. Această se datoreazăă inclusiv faptului că în 2010, SUA au acordat Moldovei, prin intermediul Millennium Challenge Corporation (MCC), 262 milioane de dolari pentru promovarea infrastructurii și producției agricole. Administrația Biden ar putea, de asemenea, extinde programele existente de creștere economică și guvernare ale USAID, precum și extinderea prezenței existente a Corpului Păcii. Îmbunătățirea cunoștințelor de limbă engleză a Moldovei i-ar ajuta pe toți moldovenii să-și diversifice modul de „conectare” la Occident.

Cel mai important este că Moldova ar fi un partener strategic pentru administrația Biden în avansarea agendei sale de combatere a corupției, identificată recent drept prioritate de securitate națională de bază, conchide formatorul de opinie.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!