Curs valutar
  • EUR
    20.1669
    0.1572%
  • USD
    17.6678
    0.6186%
  • RUB
    0.2096
    0.4294%
  • RON
    3.8213
    -0.055%
  • UAH
    0.3937
    0.4572%

Toate știrile

24 septembrie 2026

Impactul tehnologiei asupra relațiilor! Cum îți afectează mediul virtual viața personală

03 Sept. 2021, 08:35
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
03 Sept. 2021, 08:35 // Sci-tech //  Realitatea.md

Telefoanele noastre ne țin conectați și ne ajută să menținem relațiile, dar, în anumite privințe, ne îndepărtează. Nu putem să lăsăm telefonul din mână. Deși poate nu vrei să recunoști asta, tehnologia reprezintă o cale de a scăpa de realitatea copleșitoare care ne acaparează în fiecare zi, dar îți face și rău, în același timp. Impactul tehnologiei asupra vieții fiecăruia dintre noi e unul mare și chiar tu îi permiți mediului virtual să-ți afecteze viața personală.

Relațiile moderne sunt fundamental diferite de cele cu care erau obișnuiți părinții și bunicii noștri. Încă din 2010, internetul a început să depășească birourile, universitățile, cafenelele, barurile și alte locuri de întâlnire pentru a deveni principala platformă pentru a găsi un partener. De-a lungul istoriei, alegerea unui partener de viață a fost limitată de clasă, loc și influența părinților. Abia în secolele al XIX-lea și al XX-lea, viața urbană a început să diversifice semnificativ posibilitățile de alegere ale tinerilor. Cu toate acestea, după mutarea de la sat, lumea s-a confruntat cu noi dificultăți: cum poți să-ți dai seama cine este interesat de tine și cine nu, într-o mare de oameni cum sunt cele din aglomerările urbane?

Kiss.com devenea, în 1994, primul site de matrimoniale modern, iar ulterior era depășit de match.com. Din 2010, serviciile de matching și dating online s-au mutat rapid de pe laptop și computer pe telefon. În 2012, startup-ul Tinder venea cu o idee simplă: lăsați oamenii să-și selecteze potențialii parteneri cu un simplu gest pe ecran. Dar tehnologia influențează acum nu doar modul în care găsim relații, ci și modul în care le construim. De exemplu, cercetările Kaspersky privind serviciile de dating online au constatat că 48% dintre consumatori folosesc site-urile doar pentru a „cunoaște oameni noi”. În plus, tehnologiile și soluțiile ne ajută acum să menținem relații pe termen lung, la distanță – cu chat-uri video, apeluri și gadgeturi, putând rămâne în contact de oriunde din lume, cu oricine.

Impactul tehnologiei asupra vieții noastre e evident

Tehnologia ne ajută în viață, iar cel mai mult i-am descoperit potențialul în perioada pandemiei. Totul s-a mutat în online: muncă, școală, socializare, analize, concerte și așa mai departe. Însă, oare n-am uitat să trăim în realitate?

„Smartphone-urile ne permit să fim conectați cu cei dragi, cu ușurință, prin mesaje text și apeluri, dar uneori, când intervin în conversațiile noastre față în față, pot fi o problemă”, a spus Genavee Brown, lector de psihologie la Universitatea Northumbria din Marea Britanie.

Cercetările lui Brown, publicate în revista Emerging Adulthood în 2016, au arătat că, cu cât prietenii își folosesc telefoanele mai mult, cu atât calitatea interacțiunilor dintre ei este mai mică. Studiul a constatat că toți participanții au avut interacțiuni mai slabe atunci când și-au folosit telefoanele, indiferent de cât de apropiați erau ca prieteni. Un alt studiu pe trei sute de persoane, publicat în Journal of Experimental Psychology în 2017, a constatat că cei care aveau telefoanele pe masă în timpul cinei cu familia sau prietenii se simțeau mai distrași, ceea ce îi făcea să se bucure mai puțin de timpul petrecut cu cei apropiați.

De asemenea, participanții la un studiu recent din SUA, publicat în revista Human Behavior and Emerging Technologies, au avut un răspuns similar. Studiul a constatat că oamenii s-au simțit mai puțin apropiați de partenerul de conversație atunci când persoana respectivă și-a folosit telefonul dintr-un motiv banal, cum ar fi aranjarea unei ieșiri cu prietenii, în comparație cu o situație importantă.

În ziua de astăzi, nu mai e o tragedie să fii singur. Tocmai din cauza sau datorită faptului că mulți își găsesc alinarea în diverse medii virtuale, aplicații, conversații online etc. În parte, opțiunea pentru atât de mulți oameni de a trăi singuri este posibilă și confortabilă astăzi, datorită progresului tehnologic. Nivelul actual de dezvoltare a inteligenței artificiale (AI) sau al roboticii ne permite, de asemenea, să găsim o alternativă la comunicarea umană. Deci, cum folosesc oamenii progresul tehnologic pentru a ușura singurătatea?

Dragoste și algoritmi – împreună sau singuri?

Este posibil ca multe dintre sentimentele noastre de singurătate (în special ale celor din orașele moderne) să ducă la un nou val de tehnologie care să imite relațiile. Poate suna SF, dar realitatea virtuală (VR) și roboții sunt folosiți pentru a crea o multitudine de forme de conectare inteligentă digitală. Nivelul actual al dezvoltării AI permite crearea de parteneri și asistenți virtuali. Desigur, există încă o diferență vizibilă între o prietenă sau iubit virtual și o persoană reală. Cu toate acestea, în timp și cu progrese tehnice suplimentare, oamenii pot să înceapă să vadă o relație cu un partener virtual drept ceva normal și natural. Deja, conform unui studiu recent realizat de Kaspersky, doar 55% dintre cei chestionați au spus că nu se simt pregătiți să înceapă o relație cu un partener virtual.

Dar nu este același lucru ca realitatea. Având în vedere acest lucru, este întotdeauna important să iei în considerare latura etică a problemei. De exemplu, cât de reale sunt sentimentele de dragoste dacă a fost creată o personalitate care să corespundă nevoilor dumneavoastră? Va fi un astfel de partener digital acceptat de oamenii din lumea reală? Este dificil să răspunzi la întrebarea dacă o persoană are nevoie de un partener romantic pe care să nu-l poată atinge și, dacă există o modalitate de a simula atingerea, persoana respectivă ar trebui sau nu să o accepte?

Dacă n-ai văzut filmul “Her” din 2013 și esti pasionat de subiectul relațiilor prin prisma tehnologiei, trebuie să te uiți la el. Tehnologiile existente pot schimba modul în care experimentăm dragostea și acest lucru poate avea impact asupra modului în care reacționăm la relațiile romantice în viitor. În filmul mai sus menționat, Theodore, recent divorțat, se îndrăgostește de un asistent virtual AI, Samantha. Empatia „ei”, percepția, inteligența ascuțită și umanitatea îl fac pe Theodore să se îndrăgostească orbește de ea.

Cu algoritmi care pot cuantifica dragostea, roboții sociali și roboții sexuali pentru parteneriate romantice, tehnologiile vor avea un impact semnificativ asupra modului în care oamenii percep în mod tradițional dragostea.

„Cred că este important să reflectăm asupra impactului tehnologiilor asupra iubirii și asupra altor valori din cel puțin două motive”, a spus Dr. Sven Nyholm, profesor asistent de filosofie la Universitatea Utrecht. „În primul rând, uneori, tehnologiile au impact asupra idealurilor și valorilor noastre, fără să observăm acest lucru până mai târziu, moment în care am putea regreta unele dintre aceste evoluții. În al doilea rând, valorile noastre evoluează întotdeauna, uneori mai încet, alteori mai repede. Conștientizarea mai bună a acestui proces ne poate ajuta să obținem înțelegerea de sine și, de asemenea, să ne ajute să înțelegem ceea ce putem controla, precum și ceea ce nu putem controla”, conchide profesorul.

Așadar, tu cum apreciezi dragostea? Oamenii au idei și mentalități diferite când vine vorba de acest lucru. Pentru unii, dragostea este despre găsirea potrivirii perfecte. Pentru alții, este vorba de a fi cu cel ales, cu cel unic și de neînlocuit. Pentru câțiva oameni, este vorba de angajament – o virtute la care aderați amândoi pe viață.

Așa că, data viitoare când ieși cu prietenii la terasă sau când iubita ta se uită urât la tine că nu-i dai atenție, lasă telefonul deoparte și bucură-te de momentele din viața ta și încearcă să menții un echilibru între mediul virtual și relațiile interumane reale. Acestea din urmă sunt cele care chiar contează.

Realitatea Live

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
23 Sept. 2026, 23:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Sept. 2026, 23:05 // Slider //  Ana Panaguța

Italia pregătește revenirea la energia nucleară, la aproape patru decenii după ce a renunțat la aceasta în urma dezastrului de la Cernobîl. Senatul de la Roma a aprobat miercuri definitiv legislația care creează cadrul pentru reintroducerea energiei nucleare în mixul energetic al țării, scrie mediafax.ro.

Legea a fost adoptată cu 81 de voturi pentru, 51 împotrivă și șapte abțineri, după ce fusese aprobată anterior și de Camera Deputaților. Potrivit AP, măsura reprezintă unul dintre principalii pași ai guvernului condus de Giorgia Meloni pentru consolidarea securității energetice și atingerea obiectivelor climatice.

Noua legislație nu autorizează însă construirea imediată a unor centrale nucleare. Ea stabilește cadrul juridic necesar pentru dezvoltarea tehnologiilor nucleare de nouă generație și permite guvernului să pregătească, în următoarele 12 luni, decrete privind autorizarea reactoarelor, standardele de siguranță, gestionarea deșeurilor radioactive și criteriile pentru alegerea viitoarelor amplasamente.

Guvernul italian își îndreaptă atenția în special către reactoarele modulare mici, cunoscute sub acronimul SMR, și către alte tehnologii nucleare avansate. Susținătorii acestora spun că ar putea fi mai sigure, mai flexibile și mai rapide de construit decât reactoarele nucleare tradiționale.

Italia a renunțat la nuclear după Cernobîl

Italia s-a numărat printre primele țări europene care au dezvoltat energie nucleară și a operat patru reactoare. Situația s-a schimbat însă după accidentul de la Cernobîl, din 1986.

În 1987, italienii s-au pronunțat prin referendum asupra programului nuclear, iar rezultatul a dus, în practică, la abandonarea acestuia. Un nou referendum organizat în 2011, după accidentul nuclear de la Fukushima, a blocat din nou revenirea țării la această sursă de energie.

Ministrul italian al Mediului și Securității Energetice, Gilberto Pichetto Fratin, a descris votul de miercuri drept un moment istoric.

Potrivit oficialului, „energia nucleară nu înseamnă o întoarcere în trecut. Atunci când este integrată cu sursele regenerabile, este o tehnologie câștigătoare, care poate oferi rezultate extraordinare pentru securitatea noastră energetică”.

Mizează pe nuclear pentru a reduce dependența energetică

Executivul de la Roma susține că revenirea la energia nucleară este justificată de creșterea estimată a consumului de electricitate, de obiectivele climatice și de necesitatea reducerii dependenței energetice a țării. Problemele de securitate energetică au devenit mai importante pentru statele europene după invazia Rusiei în Ucraina.

Italia este puternic dependentă de energia importată și, deși nu mai produce electricitate în centrale nucleare proprii, consumă energie provenită din centrale nucleare aflate în alte țări europene.

Autoritățile estimează că necesarul de electricitate va crește în următorii ani, odată cu electrificarea transporturilor, locuințelor și activităților economice, dar și cu dezvoltarea centrelor de date și a altor tehnologii cu un consum ridicat de energie.

Atitudinea italienilor față de energia nucleară pare, de asemenea, să se fi schimbat. Un sondaj realizat în iunie 2026 de compania italiană de cercetare Only Numbers arată că aproximativ 55% dintre italieni susțin centralele nucleare de nouă generație, sprijinul fiind mai ridicat în rândul generațiilor tinere.

Noile reactoare sunt încă la ani distanță

Revenirea efectivă la producția de energie nucleară nu este însă iminentă. Italia nu are încă un depozit național permanent pentru deșeurile radioactive provenite din vechiul program nuclear, acestea fiind păstrate în instalații temporare din mai multe zone ale țării.

Există și semne de întrebare privind costurile noilor tehnologii. Estimările din industrie preluate de sursa citată indică un cost cuprins între 3 și 6 miliarde de euro, fără infrastructura suplimentară și investițiile necesare în rețeaua electrică, pentru un singur reactor modular de 300 MW.

Experții centrului de analiză pentru climă și energie ECCO consideră că stabilirea unui cadru de reglementare este un lucru pozitiv, dar au avertizat asupra interesului redus al investitorilor privați pentru tehnologii care nu sunt încă suficient de competitive sau dezvoltate comercial.

Organizațiile de mediu și partidele din opoziție și-au exprimat deja dezacordul față de planurile guvernului.

Alte dispute sunt așteptate atunci când autoritățile vor începe să stabilească amplasamente concrete pentru eventualele reactoare și pentru depozitarea deșeurilor radioactive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Cel mai mare magazin Linella din țară s-a deschis pe Calea Ieșilor
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura