Curs valutar
  • EUR
    20.0813
    0.1335%
  • USD
    17.3242
    0.4427%
  • RUB
    0.2053
    0.0974%
  • RON
    3.8207
    0.089%
  • UAH
    0.3890
    0.4627%

Toate știrile

14 septembrie 2026

„Imperiul lui Viktor Orban se bazează pe înşelătorie”. Textul generat de ChatGPT despre corupția din Ungaria

22 Mart. 2023, 18:19
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Elena Putregai
22 Mart. 2023, 18:19 // Sci-tech //  Elena Putregai

„De prea mult timp joacă murdar. Îşi foloseşte puterea pentru a se îmbogăţi” – aşa-l descrie pe premierul ungar Viktor Orban aplicaţia de inteligenţă artificială ChatGPT, căreia un eurodeputat german din grupul Verzilor i-a cerut să compună un text de muzică rap despre corupţia din Ungaria.

„Viktor Orban este un nume pe care trebuie să-l cunoaşteţi. Dar corupţia sa este ceva ce trebuie să înceteze”, a răspunss aplicaţia concepută de laboratorul de inteligenţă artificială OpenAI, conform căreia premierul ungar hărţuieşte tribunalele, cumpără presa, îşi reduce la tăcere criticii şi „îşi umple buzunarele cu bani publici”, relatează presa internațională.

„Imperiul lui Orban se bazează pe înşelătorie” şi şeful guvernului de la Budapesta ruinează Ungaria, mai spun versurile generate de ChatGPT.

„I-am cerut ChatGPT să scrie un text rap despre corupţia din Ungaria. Este fascinant” ce a rezultat, spune mulţumit eurodeputatul german Daniel Freund, care a publicat pe Twitter versurile create de instrumentul de inteligenţă artificială. Acestea se încheie cu concluzia că a sosit momentul luptei pentru a-l face pe Orban să plece de la putere.

„Până nu pleacă Orban, nu vom da înapoi”, este ultimul vers generat de inteligenţa artificială. Purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, a generat şi el în ChatGPT un text despre respectivul politician german, dar aprecierile aplicaţiei de inteligenţă artificială faţă de eurodeputatul progresist au fost cât se poate de pozitive.

„Luptând pentru justiţie, el este mereu în mişcare. Daniel Freund, te salutăm!”, spune inteligenţa artificială.

„ChatGPT nu este altceva decât un generator de tâmpenii. Nimic nu demonstrează mai bine asta decât cântecul pe care ni l-a dat” la comanda acelui eurodeputat german, a spus purtătorul de cuvânt al lui Orban. Cât despre eurodeputatul Daniel Freund, „desigur, el este un adevărat luptător pentru democraţie”, adaugă, ironic, Zoltan Kovacs.

Aflat de 13 ani în fruntea unui guvern de orientare conservatoare, Viktor Orban are o relaţie tensionată cu Comisia Europeană, care-l acuză de încălcarea statului de drept prin limitarea drepturilor comunităţii LGBT, respingerea migranţilor ilegali, controlul asupra presei, justiţiei şi achiziţiilor publice, contestarea justiţiei europene, etc.

Pentru toate acestea, Comisia Europeană a blocat Planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) al Ungariei, prin care această ţară are dreptul la fonduri din planul european de redresare post-pandemie. Mai mult, Bruxellesul a activat împotriva Budapestei noul mecanism de condiţionalitate ce permite Comisiei Europene să le suspende fondurile europene acelor state membre despre care consideră că încalcă statul de drept, blocând astfel 22 de miliarde din fondurile de coeziune ce revin Ungariei.

Realitatea Live

Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
14 Sept. 2026, 22:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Sept. 2026, 22:25 // Slider //  Ana Panaguța

Ucraina este gata să oprească atacurile asupra obiectivelor energetice de pe teritoriul Rusiei dacă partenerii săi se asigură că Moscova se va abține să lovească facilitățile energetice ucrainene, infrastructura și rutele de aprovizionare cu alimente din Ucraina, a declarat luni, 14 septembrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters, informează Agerpres.

Postând aceste comentarii după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că Rusia și Ucraina ar fi fost de acord să nu atace obiectivele energetice ale celeilalte părți, Zelenski a afirmat că Ucraina nu este convinsă că Rusia este dispusă să respecte vreo înțelegere.

„Războiului trebuie să i se pună capăt. Și o dezescaladare în ceea ce privește infrastructura critică ar putea fi primul pas către pace. Așteptăm detalii de la partenerii noștri”, a afirmat Volodimir Zelenski pe Telegram.

Donald Trump a afirmat luni că Ucraina și Rusia s-au angajat să nu mai lovească infrastructurile energetice ale părții adverse, la o zi după ce criticase Kievul pentru atacurile împotriva rafinăriilor de petrol rusești, potrivit AFP.

„Ucraina a acceptat să nu atace ținte energetice ruse. Rusia a acceptat să facă la fel”, a declarat președintele american pe platforma sa Truth Social.

Creșterea prețului la motorină la nivel mondial este cauzată în principal de războiul dintre Rusia și Ucraina și nu de Iran, a adăugat el, în ciuda faptului că și conflictul din Orientul Mijlociu a dus la creșterea prețurilor la pompă.

Întrebată despre acest subiect de către jurnaliști, președinția ucraineană a refuzat anterior să facă vreun comentariu, notează AFP.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!