Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

IMPORTANT! Iată câteva recomandări pentru o alimentație echilibrată și inofensivă în perioada sărbătorilor de iarnă

30 Dec. 2022, 19:05
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
30 Dec. 2022, 19:05 // Actualitate //  Realitatea.md

Sărbătorile de iarnă în țara noastră încep, în mod tradițional, pe data de 25 decembrie și se încheie pe 14 ianuarie, perioadă în care riscul alimentației hipercalorice, cu un exces de sare, zahăr și grăsimi este deosebit de mare. Aceste obiceiuri tranzitorii pot genera un surplus de kilograme, care expune populația unui risc mai mare pentru bolile netransmisibile, precum diabetul zaharat, hipertensiunea arterială și alte boli cardiovasculare.

Totodată, din cauza volumului mare de alimente preparate în această perioadă și a nerespectării termenilor și a condițiilor de păstrare a preparatelor, pot apare frecvent cazuri de intoxicație alimentară.

Pentru a reduce riscurile alimentare în perioada Sărbătorilor de iarnă, specialiștii Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) vin cu următoarele recomandări pentru populație:

  • Respectați principiile siguranței alimentelor în timpul preparării, păstrării și servirii produselor alimentare!

În perioada Sărbătorilor de iarnă, în special în cazul în care pregătiți masa pentru un număr mare de persoane, este important să respectați cele 5 reguli de aur ale OMS pentru alimente mai sigure:

  • Păstrați curățenia prin spălarea mânilor, a suprafețelor și a ustensilelor pentru gătit înainte de prepararea alimentelor;
  • Izolați produsele crude de cele preparate prin utilizarea ustensilelor separate pentru gătire și prin păstrarea acestora în recipiente cu capac în frigider;
  • Preparați la temperatura potrivită carnea, peștele și ouăle. Reîncălziți corespunzător produsele rămase pe a doua zi;
  • Depozitați alimentele la temperatura corespunzătoare. Nu păstrați alimentele preparate la temperatura camerei mai mult de două ore, în special produsele cu maioneză, ouă, peștele sau carnea.

Atenție! Salatele cu adaos de maioneză, produsele din carne și pește neprelucrate termic, dar și conservele se păstrează la frigider nu mai mult de 24 de ore.

  • Urmați principiul farfuriei sănătoase și limitați porțiile de alimente consumate!

Masa festivă nu este un motiv să renunțăm la principiile alimentației echilibrate și să includem în meniu în mare parte produse hipercalorice. Astfel, vă recomandam să puneți accent în mare parte pe legume și verdețuri, salate asezonate cu ulei (nu cu maioneză) care să constituie 50% din farfurie. Cealaltă jumătate de farfurie va fi alcătuită (25%) din o sursă de proteină – carne sau pește, iar celelalte 25% rămase – din cereale, paste integrale sau cartofi.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Fiți atenți și la porțiile consumate – serviți masa în farfurii mici, cu diametrul maxim de 25 cm. Acest pas vă va ajuta să nu consumați porții prea mari de alimente.

  • Reduceți cantitatea de sare, zahăr și grăsimi saturate. Evitați consumul grăsimilor TRANS!

Consumate în exces, aceste ingrediente, regăsite frecvent în produsele alimentare de pe masa de sărbătoare, pot fi cauza apariției kilogramelor în plus, a indigestiilor, constipațiilor sau a bolilor digestive, precum pancreatita, colecistita sau gastrita.

Pentru a le evita, vă recomandăm să urmați câteva reguli simple:

  • În măsura posibilităților, includeți în meniul de sărbătoare produse proaspăt-preparate în condiții de casă și limitați la maxim produsele procesate și ambalate de la raft;
  • Citiți etichetele produselor alimentare și evitați produsele care conțin mai mult de 15 g de zaharuri/100 g de produs, peste 1,5 g de sare/100 g de produs și mai mult de 5 g de grăsimi saturate/100 g de produs;
  • Evitați să puneți pe masa de sărbătoare napolitane, chifle și plăcinte preparate din aluat congelat, deoarece în ele se regăsește cea mai mare cantitate de grăsimi TRANS;
  • Puneți pe masa festivă apă plată în locul sucurilor sau a băuturilor carbogazoase și înlocuiți sarea din bucate cu condimente aromate.

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 12:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 12:25 // Slider //  Ana Panaguța

Peste 2.800 de alegători au participat la vot până la ora 12:00 în cele șapte localități din Republica Moldova unde astăzi se desfășoară alegeri locale noi și un referendum local. Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), prezența la urne este de peste 15%.

Conform datelor actualizate, la alegerile locale noi au votat 2.559 de persoane, ceea ce reprezintă 15,69% din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale de bază.

La referendumul local din satul Delacău, raionul Anenii Noi, și-au exercitat dreptul la vot 291 de alegători, adică 16,88% din totalul celor înscriși în liste.

Cea mai mare prezență la vot, de aproximativ 27%, a fost înregistrată în satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia.

Potrivit CEC, procesul electoral se desfășoară fără incidente. Cele 12 secții de votare vor rămâne deschise până la ora 21:00.

Prezența la vot poate fi urmărită în timp real pe platforma CEC.

Amintim că astăzi sunt aleși primari în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia și satul Chirsova din UTA Găgăuzia.

În satul Tomai din UTA Găgăuzia se alege o nouă componență a consiliului local, iar în satul Delacău, raionul Anenii Noi, are loc un referendum privind exploatarea resurselor minerale utile din intravilanul localității.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!