Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

IMPORTANT pentru persoanele care intenționează să revină cu traiul în Moldova! Ce trebuie să cunoască

27 Oct. 2022, 16:03
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
27 Oct. 2022, 16:03 // Actualitate //  Realitatea.md

Informație utilă! Din 1 octombrie, cetățenii Republicii Moldova care sunt stabiliți cu traiul în străinătate și intenționează să revină cu traiul în Republica Moldova, pot beneficia de scutire de plata drepturilor de import pentru bunurile personale.

Pentru ca persoana să beneficieze de scutire la revenire cu traiul în Republica Moldova este necesar să fie respectată procedura legală, și anume să fie completat acest model de cerere și ulterior să fie transmisă prin email la adresa diaspora@customs.gov.md.

Așadar, la cerere este necesar să fie anexate dovada cetățeniei Republicii Moldova, precum și, în cazul deținerii altor cetățenii, acte de identitate confirmative aferente acestor cetățenii;

  • dovada deținerii permisului de ședere permanentă sau provizorie ori dovada achitării taxelor şi impozitelor în interesul statului în care s-a aflat (dovadă eliberată de autoritățile competente ale statului respectiv) sau orice alt document emis de autoritățile statului străin care certifică stabilirea cu traiul pe teritoriul respectivului stat;
  • lista bunurilor în care este indicată  cantitatea, calitatea, natura obiectelor de uz personal, care urmează a fi introduse cu scutire; declarația pe propria răspundere cu privire la veridicitatea documentelor prezentate, conform modelului aprobat de Serviciul Vamal;
  • datele de identitate, datele de contact, adresa de domiciliu sau reședință temporară, atât pe teritoriul statului străin, cât şi pe teritoriul Republicii Moldova, adresa electronică.

În cazul dacă se intenționează introducerea unui mijloc de transport, atunci se anexează și dovada deținerii permisului de conducere perfectat pe numele persoanei, valabil pentru categoria din care face parte vehiculul supus scutirii și actul de proprietate asupra vehiculului pentru care este solicitată scutirea, și declarația pe propria răspundere, conform modelului aprobat de Serviciul Vamal, potrivit căreia vehiculul nu este destinat activității comerciale sau de producție şi nu va fi folosit în scop comercial pe o perioadă de 3 ani.

„Este important, ca la cerere să fie anexate dovada deținerii permisului de ședere permanentă sau provizorie ori dovada achitării taxelor și impozitelor în interesul statului în care s-a aflat (dovadă eliberată de autoritățile competente ale statului respectiv) sau orice alt document emis de autoritățile statului străin care certifică stabilirea cu traiul pe teritoriul respectivului stat și dovada deținerii permisului de conducere perfectat pe numele său, valabil pentru categoria din care face parte vehiculul supus scutirii – și anume copiile legalizate ale traducerilor în limba română”.

De mneționat că, Serviciul Vamal confirmă recepționarea cererii în format electronic și comunică solicitantului, în termen de 2 zile lucrătoare, informații cu privire la înregistrarea acesteia.

„În procesul de examinare, Serviciul Vamal solicită Poliției de Frontieră verificarea întrunirii de către beneficiar a condiției ca  în ultimele 48 de luni de la depunerea cererii, s-a aflat cumulativ cel puțin 36 de luni în afara teritoriului Republicii Moldova, iar Poliția de Frontieră urmează să comunice informația respectivă în termen de 5 zile lucrătoare. În termen de 15 zile lucrătoare din momentul înregistrării cererii, Serviciul Vamal verifică dacă solicitantul întrunește condițiile stabilite de lege și informează solicitantul despre decizia aprobată”.

Ulterior, după ce a fost primit avizul de la Serviciul Vamal, care este valabil pe un termen de 3 luni din momentul recepționării acestuia, persoana poate să introducă în Republica Moldova bunurile indicate în cerere cu aplicarea scutirii.

Astfel, când persoana se prezintă în postul vamal de frontieră cu bunurile, este necesar să prezinte toate actele anexate la cerere și transmise în momentul solicitării prin email, deja în original.

Acordarea scutirii de plata drepturilor de import se aplică persoanelor eligibile doar o singură dată, iar bunurile pentru care poate fi solicitată scutirea de plata drepturilor de import și alte informații la subiect pot fi consultate în următoarea rubrică  „Diaspora”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.