Curs valutar
  • EUR
    20.0226
    -0.012%
  • USD
    17.2415
    0.087%
  • RUB
    0.2000
    0.2%
  • RON
    3.8128
    -0.0315%
  • UAH
    0.3875
    -0.0258%

Toate știrile

09 septembrie 2026

În 18 mii de gospodării din țară vor fi instalate contoare inteligente, cu sprijinul Italiei și PNUD

10 Mart. 2025, 11:37
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
10 Mart. 2025, 11:37 // Societate //  Cătălina Boico

La 18.000 de consumatori din țară vor fi instalate contoare inteligente. Proiectul-pilot de contorizare inteligentă pentru energia electrică este desfășurat de Ministerul Energiei, cu sprijinul PNUD Moldova și finanțat de Guvernul Italiei.

„A fost livrat cel de-al treilea lot de 18.000 de contoare inteligente și a echipamentelor aferente dezvoltării infrastructurii avansate de contorizare. Inițiativa contribuie la gestionarea mai eficientă a cererii de energie, echilibrarea rețelei, o infrastructură energetică rezilientă și alinierea la standardele europene.

Acest lot completează livrarea din a doua etapă a peste 14.000 de contoare inteligente. Astfel, 32.000 de contoare inteligente vor fi instalate pe parcursul anului 2025 la consumatorii din perimetrul rețelei de distribuție Centru-Sud de către Premier Energy Distribution și în zona de distribuție Nord de către RED Nord”, se arată în comunicatul emis de PNUD.

În anul 2024 au fost instalate 3000 de contoare, iar alte 25.000 vor fi instalate în anul 2026. Potrivit instituției, până în anul 2027, 60.000 de gospodării urmează să fie dotate cu contoare inteligente, ceea ce reprezintă 4,3% din totalul de 1,4 milioane de consumatori de electricitate.

„Pe lângă contoare, operatorii de distribuție au primit și echipamente esențiale pentru crearea infrastructurii de măsurare inteligentă, cum ar fi concentratoare pentru colectarea și transmiterea datelor de la contoare către sistemele centrale, servere HES (Head-End System) pentru gestionarea și procesarea datelor, sisteme de stocare a datelor de consum și module de comunicație. Această infrastructură va permite testarea tehnologiilor și asigurarea unei baze pentru extinderea ulterioară a contorizării inteligente la nivel național”, mai comunică PNUD.

De asemenea, operatorii de furnizare a energiei electrice Premier Energy Furnizare și FEE Nord au beneficiat de elemente necesare susținerii infrastructurii de contorizare inteligentă pentru gestionarea consumului și facturarea clienților. Aceștia dispun de servere pentru facturare, procesarea tranzacțiilor și datelor de consum, unități de surse de alimentare neîntreruptibilă pentru desfășurarea activității operaționale, sisteme pentru gestionarea funcțiilor de facturare și sisteme de sincronizare a timpului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Contoarele inteligente vor oferi avantaje atât pentru consumatori, cât și pentru operatorii de sistem. Dispozitivele moderne măsoară și înregistrează consumul de energie în mod securizat și fără erori de către operator, eliminând necesitatea de a citi manual datele. Acestea permit înregistrarea mai multor tipuri de prețuri, astfel încât utilizatorul final să beneficieze de prețuri diferențiate. La fel, pot măsura atât energia electrică consumată cât și cea produsă, aducând un real beneficiu prosumatorilor.

Totodată, datele transmise în timp real vor permite operatorilor de distribuție să identifice automat cauzele defecțiunilor tehnice în rețea, să reducă durata intervențiilor și să monitorizeze principalii parametri tehnici privind calitatea energiei electrice.

Realitatea Live

Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
09 Sept. 2026, 09:06
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
09 Sept. 2026, 09:06 // Slider //  Valentina Buza

Opt bunuri imobile, în valoare totală de circa 9,6 milioane de lei, au fost confiscate definitiv în beneficiul statului. Măsura a fost dispusă în cadrul unei cauze penale de abuz de serviciu, anunță Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție. Bunurile figurau formal pe numele unor persoane terțe, însă instanța a constatat că beneficiarul efectiv al acestora era persoana condamnată.

Cauza vizează un funcționar public cu atribuții în domeniul cadastrului, care, în perioada 2011–2022, a folosit atribuțiile de serviciu pentru a facilita înstrăinarea și înregistrarea ilegală a unor terenuri aflate în proprietatea municipiului Chișinău.

Prin hotărârea definitivă, instanța a menținut confiscarea specială a opt bunuri imobile – terenuri pentru construcții, case de locuit și o construcție nefinalizată – în valoare totală de circa 9,626 milioane de lei. Curtea de Apel a constatat legalitatea și temeinicia soluției privind confiscarea specială și menținerea sechestrului asupra bunurilor.

Pentru executarea confiscării a fost emis titlul executoriu, care se află în prezent la Serviciul Fiscal de Stat pentru executare.