Focul Haric va fi adus, în acest an, atât de Mitropolia Moldovei, cât și de Mitropolia Basarabiei. În primul caz, reprezentanții Mitropoliei anunță că Sfânta Lumină va fi întâmpinată în scuarul catedralei mitropolitane „Nașterea Domnului” din Chişinău, unde va fi împărţită preoţilor şi credincioşilor între orele 19:00 – 20:00.
„În Noaptea de Înviere, Sfânta Lumină va ajunge în toate Parohiile și Mănăstirile din cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova. Vă aşteptăm cu drag pentru a împărtăşi împreună această deosebită bucurie ortodoxă!”, se arată în mesajul mitropoliei.
În cazul Mitropoliei Basarabiei, responsabilii anunță că Mitropolitul Petru, alături de o delegație a Centrului Eparhial Chișinău, va participa la procesiunea de primire a Sfintei Lumini, care va avea loc la Aeroportul Internațional Chișinău, în jurul orei 20:00.
„Ulterior, delegația condusă de Înaltpreasfințitul Petru se va îndrepta spre Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” de pe strada 31 August 1989, Nr. 161, și o va împărți preoților din fiecare protopopiat și parohie a Mitropoliei Basarabiei, enoriașilor și oficialilor prezenți la procesiune.
Lumina Sfântă va ajunge la credincioșii din Republica Moldova cu o cursă avia specială, pusă la dispoziție de Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim la București, Chișinău și Iași, cele trei capitale românești cu importanță istorică deosebită”, menționează reprezentanții Mitropoliei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
RLIVE TV și RLIVE.MD va transmite în direct slujba de la Paraclisul Mitropolitan „Sf. Ioan Teologul” de pe strada 31 August 1989, începând cu ora 19:30.

