Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Moldovenii sunt cu gândul la vacanță! Unii sunt deja la mare, alții însă vor pleca după sărbătorile pascale

04 Mai 2024, 11:08
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Vlada Ciorici
04 Mai 2024, 11:08 // Actualitate //  Vlada Ciorici

Suntem în ultima lună de primăvară, iar moldovenii stau deja cu gândul la soare, mare și distracție. Unii, mai nerăbdători, au și plecat în vacanță, chiar în perioada sărbătorilor de Paști, alții, cei mai mulți, au decis să mai aștepte. Cele mai solicitate destinații în luna mai, potrivit datelor unei agenții de turism din Moldova, sunt Turcia, Bulgaria, Grecia și Cipru.

În această perioadă, un moldovean care vrea să se odihnească în Bulgaria, trebuie să scoată din buzunar în jur de 200 de euro pentru șase nopți. Prețul crește pentru Turcia, 280 euro per persoană, la fel pentru șase nopți. Iar cei care vor să vadă frumusețea din Grecia, în luna mai, vor scoate din buzunar 360 de euro pentru șase nopți pe insula Creta. Prețul poate fi mai mic dacă alegeți să mergeți în Grecia cu autocarul, 189 de euro per persoană.

„Mulți așteaptă să treacă sărbătorile de Paști, însă sunt și din cei care pleacă în această perioadă în vacanță. Dacă e să vorbim în procente, atunci 30 la sută aleg să meargă acum la odihnă, iar restul, 70%, după Paștele Blajinilor”, a precizat Ion Curmei, directorul agenției „Panda Tur”.

Ion Curmei spune că au oferte bune și în Egipt, însă sunt mai puțin întrebate, întrucât prețul este mult mai ridicat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Agenția are oferte bune și pentru familiile cu copii. Cei care aleg un hotel de 5* (o familie cu doi copii), scot din buzunar aproximativ 2000 – 2500 euro. Dar și aici, totul depinde de vârsta copiilor și preferintele clienților pentru hotel.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!