Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

În memoria Mădălinei Cojocari: Echipa COD lansează direcția pentru căutarea moldovenilor dispăruți peste hotare

03 Iul. 2026, 07:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ursu Ana
03 Iul. 2026, 07:31 // Actualitate //  Ursu Ana

Echipa de căutare COD a anunțat lansarea unei noi direcții de activitate, intitulată „Green”, destinată cazurilor de dispariție a cetățenilor moldoveni în afara țării. Inițiativa este dedicată memoriei Mădălinei Cojocari, fetița originară din Republica Moldova care a dispărut în Statele Unite și nu a fost găsită nici până în prezent.

Mădălina Cojocari a dispărut pe 23 noiembrie 2022, din orașul Cornelius, statul Carolina de Nord, pe când avea 11 ani. Astăzi, ea ar fi împlinit 15 ani. Potrivit echipei COD, cazul rămâne unul dintre cele mai dureroase, iar principala suspectă în dispariția copilului este mama acesteia, Diana Cojocari.

Reprezentanții organizației susțin că numărul solicitărilor privind căutarea moldovenilor dispăruți peste hotare este în continuă creștere, ceea ce a determinat crearea unei structuri dedicate acestor cazuri. Totodată, a fost prezentat și un nou model de afiș de căutare, denumit „Green”, care va fi utilizat în campaniile internaționale.

„Oriunde s-ar afla oamenii noștri, ei nu trebuie să rămână singuri în fața nenorocirii. Vom face tot ce ne stă în puteri pentru a găsi și a aduce acasă persoanele dragi”, au transmis reprezentanții echipei COD.

Echipa COD îndeamnă cetățenii să se alăture eforturilor de căutare prin distribuirea afișelor pe rețelele de socializare, promovarea paginilor organizației în rândul moldovenilor din diaspora și susținerea financiară a operațiunilor, subliniind că astfel de misiuni implică resurse considerabile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Trei ani de la dispariția Mădălinei Cojocari. Poliția: „Scopul este să o găsim, și nu ne vom opri până nu reușim”

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.