Curs valutar
  • EUR
    20.1298
    0.2727%
  • USD
    17.9458
    0.0323%
  • RUB
    0.2167
    -0.4615%
  • RON
    3.7666
    0.2443%
  • UAH
    0.3945
    0.1267%

Toate știrile

11 noiembrie 2026

Ingredientul cheie din spatele epidemiei mortale de E.coli de la McDonald’s, identificat. În ce burgeri era folosit

01 Nov. 2024, 08:52
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
01 Nov. 2024, 08:52 // În Lume //  Redacția Realitatea

Autoritățile sanitare americane au declarat, că au găsit ingredientul folosit de celebrul lanț de restaurante fast food, McDonald’s, care a declanșat un focar de E. coli. 90 de persoane s-au îmbolnăvit, dintre care una a murit.

„Ceapa proaspătă, tăiată mărunt, servită pe Quarter Pounders și alte produse din meniul McDonald’s este sursa probabilă a acestei epidemii”, au declarat Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, potrivit Science Alert.

Aceste cepe au fost furnizate de Taylor Farms, care a emis o retragere voluntară. McDonald’s a retras, de asemenea, ceapa. Restaurantele din mai multe state americane au retras temporar burgerii din meniurile lor în această lună, pe fondul epidemiei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Numărul clienților bolnavi se ridică acum la 90, dintre care 27 au trebuit să fie spitalizați, iar un bătrân din Colorado a murit. McDonald’s a anunțat duminică că va relua vânzarea hamburgerilor Quarter Pounder, după ce testele pentru E. coli au ieșit negative.

Bacteria E. coli provoacă crampe stomacale, diaree și vărsături care durează trei până la patru zile. Majoritatea persoanelor se recuperează fără a avea nevoie de tratament, însă unele dezvoltă complicații.

Realitatea Live

11 Nov. 2026, 22:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
11 Nov. 2026, 22:16 // Slider //  Ana Panaguța

Ministerul Apărării Naționale al României (MApN) a anunțat miercuri seară, 11 noiembrie, că sistemul său de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană la est de Insula Șerpilor, informează hotnews.ro.

Două aeronave de vânătoare F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, precizează ministerul, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a instituției.

„Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în vederea instituirii măsurilor de alertare a populației din zona nord a județului Tulcea, iar la ora 21.32 a fost transmis un mesaj RO-Alert”, a mai anunțat instituția.

RO-Alert pentru Tulcea

Locuitorii din nordul judeţului Tulcea au primit acest mesaj RO-Alert şi au fost sfătuiţi să îşi păstreze calmul şi să se adăpostească. Autorităţile au identificat o dronă care se apropia de graniţă.

„În urmă cu câteva minute a fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru zona de nord a judeţului după ce SMFA a identificat o ţintă care se apropie de zona de nord a graniţei României cu Ucraina în apropiere de judeţul Tulcea”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea.

Cetăţenilor li s-a recomandat să se adăpostească în beciuri.

„Alarmă aeriană (posibilă incursiune de drone). Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţi exteriori”, scrie în mesajul RO-Alert.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!