Curs valutar
  • EUR
    20.0701
    -0.1933%
  • USD
    17.9614
    0.2305%
  • RUB
    0.2195
    -0.0911%
  • RON
    3.7575
    -0.2342%
  • UAH
    0.3964
    0.4793%

Toate știrile

09 noiembrie 2026

Inima, în pericol de sărbători! Medicii avertizează – mesele copioase pot duce la infarct

26 Dec. 2025, 11:14
 // Categoria: Life // Autor:  Vlada Ciorici
26 Dec. 2025, 11:14 // Life //  Vlada Ciorici

În perioada sărbătorilor, riscul de afecțiuni cardiovasculare crește semnificativ, în special în rândul persoanelor cu boli cardiace. Medicul cardiolog Anca Tâu avertizează că mesele copioase, bogate în grăsimi, sare și zahăr, consumul excesiv de alcool, lipsa mișcării, oboseala și stresul pun o presiune suplimentară pe inimă.

Potrivit specialistului, cantitatea de sare consumată în zilele de sărbătoare poate fi de două-trei ori mai mare decât în mod normal, ceea ce obligă inima să „muncească” mai mult și duce la creșteri periculoase ale tensiunii arteriale. Un alt risc este întreruperea tratamentului prescris – mulți pacienți uită să-și ia medicamentele, ajungând la spital cu crize hipertensive sau decompensări cardiace.

Semnale de alarmă care nu trebuie ignorate:

  • palpitații
  • durere în piept
  • respirație dificilă
  • umflarea picioarelor
  • creșteri bruște ale tensiunii

Medicul atenționează că problemele pot apărea și la tineri, fără boli cardiace cunoscute, fenomen cunoscut ca „holiday heart syndrome”, când pacienți aparent sănătoși ajung la spital după excese alimentare și alcool.

Specialiștii recomandă, în această perioadă: mese mai mici, reducerea alimentelor sărate, mai multă mișcare, odihnă suficientă și atenție la tratamentul prescris. „Sărbătorile ar trebui să fie despre bucuria de a fi cu familia, nu despre a ajunge la spital. Inima cere echilibru, nu perfecțiune”, spune cardiologul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

08 Nov. 2026, 18:37
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
08 Nov. 2026, 18:37 // Slider //  Realitatea.md

Franța și alți reprezentanți europeni vor fi prezenți la următoarea rundă de negocieri dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, programată pentru 10 și 11 noiembrie, la Abu Dhabi. Anunțul a fost făcut duminică de ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, care a precizat că Parisul va participa la discuții pentru a face auzită poziția Europei, relatează AFP, citat de Agerpres.ro. 

„Europenii vor fi bine reprezentați, iar Franța va fi la Abu Dhabi pentru a participa la aceste discuții”, a declarat Jean-Noël Barrot la postul RTL/Public Sénat. Oficialul nu a precizat cine va reprezenta Franța, dar a insistat că țara sa va fi prezentă.

Șeful diplomației franceze a subliniat că nicio negociere care vizează viitorul continentului european nu poate avea loc fără implicarea statelor europene. Potrivit acestuia, în ultimele săptămâni, europenii au transmis mediatorilor americani că așteptările și interesele lor trebuie luate în considerare.

Prezența europenilor la Abu Dhabi rămâne însă sub semnul întrebării în ceea ce privește formatul negocierilor. Săptămâna trecută, reprezentanții Kremlinului au afirmat că oficialii europeni ar putea avea contacte separate cu Ucraina și Statele Unite, fără să participe direct la tratativele dintre cele trei părți.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, a admis că, la o anumită etapă, implicarea europenilor va fi necesară, în special în discuțiile despre viitorul sistem de securitate al continentului. Totodată, el a exclus participarea acestora la negocierile tripartite de la Abu Dhabi.

În paralel, premierul Italiei, Giorgia Meloni, a criticat lipsa unei poziții comune a statelor europene în procesul de negociere și a cerut Uniunii Europene să clarifice cine vorbește în numele său.

Discuțiile de la Abu Dhabi urmăresc identificarea unei soluții pentru încheierea războiului din Ucraina, declanșat de invazia rusă. Președintele american Donald Trump a vorbit despre pregătirea unui „mare acord”, care ar putea depăși cadrul conflictului ucrainean și ar putea viza întreaga Europă.

Emisarul american Jared Kushner a declarat că Washingtonul și mai multe state europene au discutat la Bruxelles despre necesitatea unei arhitecturi de securitate europene mai ample, care să creeze premisele unei păci durabile.

Ideea a stârnit însă îngrijorări la Kiev și în capitalele europene, unde oficialii au avertizat că nu vor accepta decizii privind securitatea continentului luate fără implicarea lor. O astfel de abordare ar putea aminti de împărțirea sferelor de influență, în condițiile în care Rusia a cerut în repetate rânduri restricționarea extinderii NATO și retragerea trupelor Alianței din Europa de Est.

Kushner a dat asigurări că NATO va rămâne fundamentul apărării colective europene și că orice eventual acord trebuie să respecte suveranitatea statelor și dreptul acestora de a-și alege independent alianțele. El a mai precizat că Statele Unite vor consulta liderii europeni după negocierile de la Abu Dhabi, iar dacă vor exista progrese, europenii ar putea fi implicați în viitoare discuții într-un format multilateral.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!