Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Într-un nou atac masiv al Rusiei asupra Ucrainei, o rachetă a încălcat spațiul aerian al Poloniei circa 40 de secunde

24 Mart. 2024, 12:11
 // Categoria: În Lume // Autor:  Elena Putregai
24 Mart. 2024, 12:11 // În Lume //  Elena Putregai

O rachetă de croazieră lansată de Rusia împotriva unor ţinte din vestul Ucrainei a încălcat pentru scurt timp spaţiul aerian al Poloniei, a anunţat duminică armata poloneză.

Timp de circa 40 de secunde, „una dintre rachetele de croazieră lansate în cursul nopţii de aviaţia (…) Federaţiei Ruse a încălcat spaţiul aerian polonez”, a declarat comandamentul operaţional al forţelor armate poloneze, scrie Agerpres.

„Obiectul a pătruns în spaţiul aerian polonez în apropierea satului Oserdow (est) şi a rămas acolo timp de 39 de secunde”, a precizat sursa citată, subliniind că racheta a fost observată de radarele militare pe toată durata zborului.

„Armata poloneză monitorizează constant situaţia de pe teritoriul ucrainean şi rămâne permanent în stare de alertă pentru a asigura securitatea spaţiului aerian polonez”, a precizat armata.

În urma acestui incident, „au fost activate toate procedurile necesare pentru a asigura securitatea spaţiului aerian polonez. Aviaţia poloneză şi aliată, printre altele, a fost activată”, a mai spus în comunicatul său comandamentul operaţional al forţelor armate.

Un alt incident de acest gen a avut loc în decembrie anul trecut când o rachetă rusă a pătruns în spaţiul aerian polonez înainte de a-l părăsi câteva minute mai târziu, în direcţia Ucrainei.

În noiembrie 2022, o rachetă ucraineană a căzut în satul polonez Przewodow, în apropiere de graniţa cu Ucraina, provocând moartea a două persoane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 17:33
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 17:33 // Slider //  Daniela Baranovschi

Circulația prin punctul de trecere a frontierei Costești–Stânca a fost reluată, iar camioanele pot traversa din nou frontiera în regim normal. Redeschiderea punctului oferă transportatorilor o rută suplimentară și permite distribuirea fluxului de camioane între posturile vamale.

Transportatorii sunt îndemnați să își planifice din timp traversarea și să verifice intervalele disponibile în sistemul electronic BQS, în funcție de categoria transportului: cu marfă, fără încărcătură sau cu statut AEO. Programarea prin acest sistem este obligatorie pentru camioanele care ies din Republica Moldova prin postul vamal Costești–Stânca.

Amintim că traficul prin punctul de trecere a frontierei Stânca–Costești a fost sistat temporar sâmbătă, 7 noiembrie, pentru desfășurarea unor lucrări tehnice planificate la baraj.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!