Curs valutar
  • EUR
    20.0250
    0.0509%
  • USD
    17.2265
    0.025%
  • RUB
    0.1996
    0.3006%
  • RON
    3.8140
    0.0996%
  • UAH
    0.3876
    0.258%

Toate știrile

08 septembrie 2026

Iohannis: Misiunea României în Afganistan va rămâne în cărți ca cea mai importantă după cel de-al II-lea Război Mondial

21 Iul. 2021, 16:04
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
21 Iul. 2021, 16:04 // În Lume //  Realitatea.md

Misiunea Armatei României în Afganistan va rămâne în cărţile de istorie drept cea mai lungă, complexă şi importantă operaţie militară din afara teritoriului naţional de după cel de-al Doilea Război Mondial, a afirmat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, la ceremonia militară organizată în Piaţa Arcul de Triumf din București la încheierea misiunii în Afganistan, transmițându-le militarilor participanţi că sunt “eroii generaţiilor noastre”.

“Marcăm astăzi o zi cu totul specială, încărcată de emoţie şi mai ales de recunoştinţă. Ori de câte ori vorbim despre eroii României, despre cei mereu gata de sacrificiul suprem pentru patria noastră avem poate tendinţa să ne gândim mai degrabă la trecut, însă eroismul şi iubirea de ţară sunt şi astăzi printre valorile fundamentale constitutive ale naţiunii noastre şi de ce dovezi mai temeinice avem nevoie decât de sacrificiile uriaşe ale celor care au luat parte la una dintre cele mai dificile operaţii ale Armatei noastre. Misiunea Forţelor Armate ale României în Afganistan va rămâne în cărţile de istorie drept cea mai lungă, complexă şi importantă operaţie militară din afara teritoriului naţional de după cel de-al Doilea Război Mondial”, a spus Iohannis.

Potrivit şefului statului, militarii români au scris istorie în teatrul de operaţii din Afganistan.

“Dragi militari, bine aţi revenit acasă! Aţi scris istorie, sunteţi eroii generaţiilor noastre şi suntem mândri de voi! Ne-aţi arătat că dragostea de ţară, spiritul de sacrificiu, curajul, abnegaţia şi patriotismul rămân repere fundamentale ale naţiunii noastre. Sunt sentimente înalte, care i-au călăuzit pe înaintaşii noştri, sunt moştenirea pe care am primit-o şi pe care, prin exemplul dumneavoastră, o transmitem mai departe generaţiilor viitoare. Nu ne vom uita niciodată eroii”, a punctat președintele.

Klaus Iohannis a amintit că, pe parcursul a 19 ani, peste 32.000 de militari au participat la operaţiunile desfăşurate în Afganistan și a arătat că 27 de militari şi-au pierdut viaţa în Afganistan, iar alţi 227 au fost răniţi.

“Sunt mii de femei şi bărbaţi care au lăsat în ţară părinţi cărora nu au mai putut să le fie aproape când le-a fost greu, au lăsat în ţară copii, pe care nu i-au mai putut vedea crescând, au lăsat oameni dragi, de care s-au despărţit o vreme pentru a lua parte la o misiune care le-a pus viaţa în pericol. Este un efort susţinut, pe care doar oamenii devotaţi şi curajoşi sunt capabili să îl facă, şi pentru toate acestea vă suntem profund recunoscători tuturor celor care aţi fost implicaţi, (…) Cuvintele nu pot evoca profunzimea durerii familiilor îndoliate şi chinul celor care încă resimt, zi de zi, urmele lăsate de răni. Sunt cu toţii în inima noastră şi le rămânem pentru totdeauna recunoscători pentru sacrificiul lor, pus în slujba efortului comunităţii internaţionale de a face lumea mai sigură”, a spus el, aducând un omagiu celor căzuți la datorie.

În cadrul ceremoniei au fost rostite solemn numele celor 27 de militari români căzuţi la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan şi a fost păstrat un moment de reculegere. Preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori în memoria eroilor căzuţi la datorie.

Președintele Iohannis a evidențiat că participarea la operaţiunea militară a reprezentat şi o poziţionare strategică importantă a României, ţara noastră aşezându-se astfel alături de statele membre NATO în războiul global împotriva terorismului şi demonstrând aderarea autentică la un set de valori euro-atlantice.

“România a arătat că este un partener de încredere al Statelor Unite ale Americii, greu încercate de atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Ca urmare a angajamentelor asumate, contribuţia militară românească în cadrul acestei operaţii a crescut ulterior. Prezenţa noastră în Afganistan ne-a adus respectul aliaţilor şi al partenerilor de coaliţie, al comunităţii internaţionale, atât pentru decizia de a ne implica în această operaţie, cât şi pentru felul în care militarii români şi-au demonstrat profesionalismul, au cooperat cu militarii altor naţiuni şi au relaţionat cu populaţia civilă din zonă. În plan politic şi în plan militar, România şi-a respectat angajamentele asumate, rămânând în Afganistan până la îndeplinirea misiunii şi retragerea forţelor NATO”, a afirmat Klaus Iohannis.

Potrivit preşedintelui, în cei peste 19 ani de operaţii în Afganistan, s-au adunat şi multe lecţii învăţate şi, dintre toate, cea mai importantă este cea a “solidarităţii şi a camaraderiei militare, a solidarităţii naţiunii noastre, precum şi a solidarităţii internaţionale”.

El a mulţumit tuturor statelor alături de care România şi-a desfăşurat misiunile în Afganistan pentru sprijinul acordat, în special Statelor Unite ale Americii.

Şeful statului a mulţumit Armatei, Jandarmeriei şi Poliţiei Române pentru modul “exemplar” în care şi-au făcut datoria şi a arătat că, în semn de apreciere a înaltului profesionalism şi a rezultatelor deosebite obţinute de către militarii români în îndeplinirea misiunilor specifice în Teatrul de Operaţii din Afganistan şi pentru contribuţia adusă la promovarea imaginii României, a decorat 18 drapele de luptă.

La ceremonia cu ocazia încheierii misiunii Armatei României în Afganistan de la Arcul de Triumf din Capitală au participat şi premierul Florin Cîţu, ministrul apărării naționale, Nicolae Ciucă, ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, preşedinta Senatului, Anca Dragu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, precum și secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.

Ultimul detașament românesc din teatrul de operaţii Afganistan a fost repatriat pe 27 iunie, încheind o prezență de 19 ani a forțelor militare române în cadrul celor mai importante operațiuni militare din istoria Alianței Nord-Atlantice.

România a participat cu trupe în Afganistan încă din anul 2002, atât la Operația Enduring Freedom cât și la ISAF, în spiritul solidarității față de partenerul strategic american și pentru consolidarea poziției naționale ca partener aliat.

În ianuarie 2001, primele efective de militari români – un pluton de poliție militară, o aeronavă C130 Hercules și ofițeri de legătură au fost dislocați în Afganistan, în cadrul operației ISAF, iar în luna iulie 2002, a fost dislocat în teatrul de operații Afganistan primul batalion de infanterie românesc într-o misiune de luptă în afara teritoriului național după cel de Al Doilea Război Mondial.

Din 2002 și până în prezent, un număr de peste 32.000 de militari ai Armatei României au participat la misiunea din Afganistan, în rotații de câte șase luni, atât în cadrul unor elemente de comandă și control de nivel brigadă, cât și în cadrul unor structuri de forțe de nivel batalion, companie, pluton, echipe operaționale de consiliere și legătură (OMLT), detașamente din cadrul Forțelor pentru Operații Speciale, echipe de instructori ANA Training, subunități CIMIC. La misiuni au luat parte și elemente de sprijin logistic din cadrul Comandamentului Logistic Întrunit, structuri din cadrul Comandamentului Comunicațiilor și informaticii, structuri din cadrul Forțelor Navale Române, personal de stat major încadrat în comandamente NATO și multinaționale. Forțele Aeriene Române au asigurat în două misiuni diferite comanda Aeroportului Internațional din Kabul (KAIA).

Misiunile militarilor români în teatrul de operații din Afganistan au fost coordonate de Comandamentul Forțelor Întrunite din cadrul MApN.

În ultima perioadă, România a fost unul dintre cele mai importante state contributoare cu trupe la Misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi, iar în ultimii șase ani participarea la RSM a constituit principala prioritate privind contribuţia Armatei României la operaţii în afara teritoriului statului român.

Realitatea Live

Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
08 Sept. 2026, 13:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
08 Sept. 2026, 13:11 // Slider //  Daniela Baranovschi

Jiang Xueqin, academicianul chinez supranumit pe rețelele sociale „Nostradamusul Chinei”, nu e deloc optimist în privința viitorului apropiat. El conturează un scenariu al lui 2027 în care crizele de tot felul se cronicizează, iar polarizarea politică devine tot mai puternică, scrie Mediafax.

Interesul pentru Jiang Xueqin a crescut după ce un discurs susținut de acesta în 2024 a reapărut pe rețelele sociale în 2026.

În acel discurs, Jiang Xueqin anticipa realegerea lui Donald Trump, un conflict major între SUA și Iran și o poziție dificilă pentru Washington într-un astfel de război.

După victoria electorală a lui Trump și pe fondul escaladării tensiunilor dintre SUA și Iran, discursul a fost redistribuit masiv, iar academicianul canadian de origine chineză și-a căpătat și o poreclă mondială: „Nostradamusul Chinei”.

Spre deosebire de Nostradamus, Xueqin își construiește scenariile pe baza unor interpretări geopolitice și istorice concrete.

Că acestea se vor fi dovedit reale este doar meritul lui și prea puțin al lui Nostradamus din el.

2027, anul unei posibile crize în SUA

Xueqin a spus recent că 2027 ar putea reprezenta un punct de cotitură pentru Statele Unite. El vorbește despre o combinație între polarizarea politică, probleme economice și costurile sociale ale războiului.

În interviuri și podcasturi, el susține că aceste tensiuni ar putea crea condițiile pentru proteste de amploare, revolte și conflicte locale în marile orașe americane.

Jiang Xueqin leagă aceste evoluții de mai multe probleme care s-ar putea alimenta reciproc: războiul cu Iranul, politica de imigrație, dificultățile economice și diviziunile politice.

Războiul cu Iranul 

Una dintre cele mai controversate ipoteze ale lui Jiang Xueqin privește conflictul dintre SUA și Iran.

El susține că războiul s-ar putea prelungi și că, într-un scenariu mai grav, Statele Unite ar putea recurge la o operațiune terestră.

Academicianul consideră că o astfel de intervenție ar putea transforma conflictul într-un război dificil de încheiat.

În evaluarea sa, chiar și o durată de patru ani ar putea fi considerată un scenariu optimist, pe câtă vreme realotatea ar împinge acest scenariu înspre 10 și chiar 20 de ani, după exemplul Vietnam și Afganistan.

Într-un asemenea scenariu, el afirmă că armata americană ar putea avea nevoie de mai mult personal, iar Washingtonul ar putea ajunge să ia în calcul reinstaurarea serviciului militar obligatoriu.

ICE și Garda Națională, alte elemente ale scenariului

Xueqin acordă un rol important și politicilor de imigrație. El estimează că operațiunile Serviciului de Imigrare și Control Vamal (ICE) ar putea deveni mai vizibile în marile orașe americane.

În opinia sa, tensiunile provocate de aceste operațiuni ar putea duce la o prezență mai mare a Gărzii Naționale în zonele urbane.

În scenariul său, protestele și conflictele locale ar reprezenta rezultatul cumulativ al mai multor crize, nu al unui singur eveniment.

Strâmtoarea Ormuz ar putea provoca o reacție în lanț în economiile mondiale

Un alt element important din analiza lui Jiang este Strâmtoarea Ormuz, una dintre principalele rute pentru transportul mondial de energie.

Academicianul avertizează că o închidere prelungită a strâmtorii nu doar că ar afecta aprovizionarea cu petrol și gaze (asta deja s-a văzut), ci ar putea provoca o reacție în lanț în economia mondială.

Prețurile mai mari la energie ar putea crește costurile pentru agricultură, inclusiv prin scumpirea gazelor naturale și a îngrășămintelor.

De aici, Jiang Xueqin întrevede o criză energetică ce poate deveni criză alimentară, iar problemele economice se pot duce în tensiuni sociale majore.

„Problema” Trump

Jiang susține că obiectivul lui Donald Trump nu ar fi doar obținerea unei victorii în conflictul cu Iranul. În interpretarea sa, Trump ar urmări să își păstreze influența politică și după 2028.

Academicianul afirmă că Trump se vede ca un lider care trebuie să „salveze America” și sugerează că acesta ar putea folosi chiar și eventualele dificultăți ale războiului în scop politic.

Această parte a analizei reprezintă însă interpretarea lui Jiang asupra motivațiilor lui Trump și nu o concluzie verificată independent.

Un al treilea mandat pentru Trump?

Predicțiile lui Jiang merg chiar mai departe. El vorbește despre o confruntare tot mai puternică între ceea ce numește „globaliști” și „naționaliști”, atât în Statele Unite, cât și în Europa, până în 2030.

Într-un scenariu ulterior, el a sugerat inclusiv posibilitatea ca Trump să câștige un al treilea mandat în 2028.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange