Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Ion Ceban: Majorarea vârstei de pensionare nu e cea mai bună soluţie pentru salvarea sistemului de pensii

18 Nov. 2025, 08:46
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
18 Nov. 2025, 08:46 // Economie //  Realitatea.md

Majorarea vârstei de pensionare nu e cea mai bună soluţie pentru salvarea sistemului de pensii. Opinia vine din partea primarului general de Chișinău, Ion Ceban, care a abordat subiectul cu probleme și a venit cu eventuale soluții. La ședința de învestire a noului Guvern, premierul Alexandru Munteanu a declarat că majorarea vârstei de pensionare este o tendință globală, determinată de creșterea speranței de viață și de schimbările demografice.

„Pe fundalul discuţiilor publice aferente procesului de învestire a noului Guvern, s-a vehiculat şi subiectul unei posibile majorări a vârstei de pensionare în Republica Moldova. Reprezentanţii noului Guvern nu au zis „Nu” (chiar şi dacă nu au spus răspicat nici „Da”), lăsând totuşi să se înţeleagă că ar fi dispuşi să examineze o astfel de posibilitate, în condiţiile în care acesta e un „trend” în mai multe state occidentale. Starea sistemului de pensii din Moldova este una nu chiar bună şi, pe termen scurt sau mediu, se poate agrava, lucru evident dacă urmărim tendinţele ce devin tot mai pronunţate. Dar, o eventuală majorare a vârstei de pensionare nu poate fi o soluţie, care să salveze sistemul de pensii din Moldova. Ce tablou avem noi acum în Republica Moldova din acest punct de vedere?

  • La sfârşitul lunii septembrie 2025, numărul pensionarilor din Republica Moldova era de puţin peste 672 200.
  • Majoritatea sunt pensionari pentru limită de vârstă (aproximativ 531 300), iar pensia medie lunară este de 4 419 lei”, analizează Ion Ceban.

În prezent, vârsta de pensionare standard în Moldova este de 61 de ani şi 6 luni pentru femei şi 63 de ani pentru bărbaţi, cu un stagiu de cotizare de 34 de ani. Un moment important – conform datelor recensământului din 2024, numărul persoanelor peste 65 de ani a crescut cu 7% în ultimii 10 ani.

„Deci, avem o tendinţă foarte clară şi ea nu mai poate fi neglijată. Regula general acceptată şi testată ani de zile spune că, pentru ca un pensionar să aibă un nivel de viaţă decent, lui trebuie să-i revină minimum trei angajaţi. Numărul salariaţilor în Republica Moldova este de circa 740 000 de persoane. Unui pensionar practic îi revine un salariat. În context, ar fi de menţionat că, câştigul salarial mediu lunar brut, la începutul anului curent, era de 14 567 de lei. Este absolut evident că angajaţii şi angajatorii, chiar dacă plătesc contribuţii în bugetul asigurărilor sociale de stat destul de mari (raportat în procente la salarii), nu au cum să asigure un nivel de viaţă decent pensionarilor. Iar o eventuală majorare a vârstei de pensionare, precum şi o eventuală majorare a contribuţiilor în bugetul asigurărilor sociale de stat ale angajaţilor şi angajatorilor nu vor schimba cu mult situaţia”, continuă edilul.

Potrivit acestuia, problemele la care trebuie să se atragă atenția primordial sunt:

  • criza demografică, în special exodul masiv al populaţiei;
  • starea gravă de pe piaţa forţei de muncă;
  • economia care practic stagnează, pe mai multe dimensiuni importante (agricultură, exporturi, transporturi etc.) avem declinuri îngrijorătoare.

„De aceea, soluţia trebuie căutată în cu totul alte dimensiuni:

  • Despre redresarea situaţiei din sistemul naţional de pensii (inclusiv despre îmbunătăţirea reală a vieţii pensionarilor) vom putea vorbi doar dacă criza demografică va fi recunoscută oficial ca una dintre cele mai mari probleme de nivel naţional şi se va acţiona consecvent (prin programe de stat bine targhetate), în vederea soluţionării ei (inclusiv prin crearea condiţiilor atractive pentru revenirea cetăţenilor din diasporă acasă).
  • De asemenea, autorităţile trebuie să acţioneze consecvent pentru a depăşi recesiunea în care a intrat economia Republicii Moldova.

Iar un prim pas în acest sens ar fi în sfârşit să se recunoască oficial starea gravă în care a ajuns economia naţională şi să se vină cu un plan naţional concret de stabilzare şi relansare a acesteia. Relansarea economiei va permite atragerea de noi investiţii, crearea de noi locuri de muncă, ameliorarea situaţiei de pe piaţa forţei de muncă etc. Iar toate acestea se vor solda în consecinţă, inclusiv cu majorarea defalcărilor în bugetul asigurărilor sociale de stat. Şi, desigur, se impune o amplă analiză profesionistă a situaţiei care este la zi în sistemul de pensionare şi a potenţialului existent pe interiorul sistemului, care ar putea fi valorificat în procesul de identificare a soluţiilor”, propune Ion Ceban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Europa nu mai are de ales – trebuie să crească vârsta de pensionare

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 10:22
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
02 Nov. 2026, 10:22 // Slider //  Valentina Buza

Din 1 noiembrie 2026, se aplică un regim fiscal special pentru mărfurile vândute online și expediate în Republica Moldova în colete cu o valoare de până la 150 de euro. Acesta vizează cumpărăturile persoanelor fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător, cu excepția produselor supuse accizelor, scrie BANI.MD.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, regimul vizează comercianții din străinătate care vând astfel de mărfuri prin platformele internaționale de comerț electronic. Pentru aplicarea acestuia, comercianții trebuie să desemneze un intermediar înregistrat în Republica Moldova, care să îi reprezinte în relația cu autoritățile fiscale și să îndeplinească obligațiile prevăzute de legislație.

Intermediarul va acționa în numele și în contul comerciantului străin, inclusiv în ceea ce privește achitarea TVA. Aceeași entitate din Republica Moldova poate reprezenta mai mulți comercianți nerezidenți, însă pentru fiecare dintre aceștia i se va atribui un cod individual de înregistrare în scopuri de TVA, destinat regimului special.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Toate procedurile de înregistrare, modificare a datelor și anulare a înregistrării se desfășoară exclusiv online. Acestea sunt disponibile prin sistemul „e-Cerere”, accesibil din Cabinetul personal al contribuabilului de pe pagina oficială a SFS.

Pentru a înregistra reprezentarea unui comerciant străin, intermediarul trebuie să creeze o cerere nouă și să selecteze „Declarația intermediarului privind reprezentarea nerezidentului”. Datele intermediarului sunt completate automat, iar informațiile despre comerciantul reprezentat trebuie introduse de solicitant.

La cerere se anexează documentul care confirmă desemnarea intermediarului drept persoană responsabilă de achitarea TVA în cadrul regimului special. Pot fi adăugate și alte documente justificative, dacă este necesar. După verificarea informațiilor, cererea se semnează electronic.

Declarația semnată poate fi consultată în compartimentul „Certificate, Confirmări”, iar recipisa electronică privind acceptarea înscrierii informațiilor și atribuirea codului TVA este disponibilă în compartimentul „Recipisă”. Pentru fiecare comerciant străin reprezentat trebuie depusă o declarație separată.