Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Premierul desemnat: „Vârsta de pensionare crește în toată lumea – e o tendință inevitabilă”

31 Oct. 2025, 12:49
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
31 Oct. 2025, 12:49 // Societate //  Realitatea.md

Premierul desemnat, Alexandru Munteanu, a declarat că majorarea vârstei de pensionare este o tendință globală, determinată de creșterea speranței de viață și de schimbările demografice. În opinia sa, și Republica Moldova va trebui să discute deschis această temă, în contextul normelor și practicilor europene.

„Eu am 61 de ani și până la 70 de ani n-am gând să lucrez, așa că înțeleg foarte bine această problemă. E o întrebare care trebuie discutată, fiind legată de longevitatea vieții”, a spus Munteanu, precizând că în toate țările europene și occidentale vârsta de pensionare se mărește.

El susține că această evoluție este influențată de îmbunătățirea serviciilor medicale, dar și de îmbătrânirea populației și migrația masivă, factori care afectează bugetul public: „Cheltuielile cresc, veniturile se micșorează, iar populația activă devine tot mai redusă”.

Munteanu a subliniat că, în comparație cu generațiile trecute, oamenii de azi rămân activi mai mult timp.

”Putem să discutăm, să vedem care sunt previziunile generale și care sunt normele europene. Avem un cluster de la Uniunea Europeană care ne ajută să analizăm tradițiile și practicile din alte state. Eu cred că Republica Moldova este undeva la mijloc”, a adăugat el.

Premierul desemnat a conchis că majorarea treptată a vârstei de pensionare nu este o decizie ușoară, dar reprezintă o realitate globală de care țara trebuie să țină cont pentru a menține echilibrul sistemului social și economic.

Vârsta standard de pensionare pentru femei în Moldova, din iulie 2025, este de 61 de ani și 6 luni, în timp ce pentru bărbați rămâne 63 de ani. Ambele genuri au nevoie de un stagiu complet de cotizare de 34 de ani pentru a beneficia de pensia standard. Vârsta de pensionare pentru femei va crește gradual cu 6 luni pe an, până în 2028, când va ajunge la 63 de ani, egală cu cea a bărbaților.

Pensia medie în Moldova în 2025 a ajuns la 4.407 lei, în urma indexării cu 10% care a intrat în vigoare la 1 aprilie 2025.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:11
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:11 // Slider //  Ana Panaguța

„Noul plan de apărare al NATO ar include atacuri adânci în teritoriul rusesc. Comandanții spun că armele de precizie cu rază lungă de acțiune sunt cruciale pentru a descuraja Moscova să atace alianța”. Este titlul unui articol din Wall Street Journal care abordează noile strategii ale Alianței Atlantice în fața riscului de atacuri din partea Federației Ruse, scrie mediafax.ro.

„Războaiele din Ucraina și Orientul Mijlociu obligă NATO să își regândească contra-strategiile împotriva unui atac rusesc, inclusiv luând în considerare posibilitatea de a ataca adânc în teritoriul rus”.

În iunie, ofițeri superiori și oficiali din întreaga Organizație a Tratatului Atlanticului de Nord s-au reunit pentru primul Simpozion privind Atacul Adânc.

Accentul se pune pe descurajare: dacă Rusia ia în considerare acțiuni împotriva Alianței Atlantice, trebuie să știe că poate primi un răspuns pe teritoriul său, cum ar fi vizarea bazelor militare, a depozitelor de arme și a centrelor de comandă.

Raportul Wall Street Journal continuă: „Descurajarea forțelor convenționale ale Kremlinului necesită acum o prevenție mai activă sau, în termeni militari, «negare»”. Asta implică nu doar bombardarea trupelor care ar putea trece peste graniță, ci și lovirea bazelor militare, a depozitelor de aprovizionare și a instalațiilor industriale din spatele liniei frontului, pe teritoriul rusesc”.

Comandantul Suprem Aliat din Europa, Alexus Grynkewich, este, de asemenea, citat, explicând că NATO, în cazul unui atac rusesc, nu numai că va opri ofensiva, dar va distruge și structurile sale de sprijin.

Utilizarea armelor nucleare nu este prevăzută, în timp ce un general polonez, Ireneusz Nowak, explică faptul că lecția războiului din Ucraina ne arată că nu este suficient să ne apărăm de o invazie, ci că este necesar și să contraatacăm.

Potrivit lui Nowak, mesajul trebuie să fie clar: nu faceți nimic prostesc, pentru că vă putem pedepsi. Nowak adaugă: „Dar pentru a fi credibili, trebuie să avem aceste capacități”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!