Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Irak l-a capturat pe un adjunct al ex-liderului ISIS. SUA oferea 5 milioane de dolari pentru informații despre el

11 Oct. 2021, 14:19
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
11 Oct. 2021, 14:19 // În Lume //  Realitatea.md

Forțele irakiene l-au capturat pe Sami Jasim, un membru de rang înalt al Statului Islamic, responsabil de finanțele grupului și un adjunct al liderului SI ucis Abu Bakr al-Bagdadi, a transmis premierul Mustafa Al-Kadhimi luni pe Twitter.

„În vreme ce eroii noștri (din forțele de securitate irakiene) s-au concentrat pe securizarea alegerilor, colegii lor (din serviciile naționale de informații) efectuau o operațiune externă complexă pentru a-l captura pe Sami Jasim”, a spus acesta, fără a furniza detalii suplimentare ale operațiunii.

Bagdadi a fost ucis într-un raid al forțelor speciale americane în nord-vestul Siriei în 2019.

Departamentul de stat al SUA a oferit la vremea respectivă o recompensă pentru informații privind locația liderilor Statului Islamic pe care i-a identificat, inclusiv Jasim.

Cine este Sami Jasim

Washingtonul oferise 5 milioane de dolari pentru orice informaţie despre Sami Jasim, cunoscut şi sub numele Hajji Hamid, considerat „esenţial în gestionarea finanţării operaţiunilor teroriste ale SI”.

Jasim era considerat unul dintre cei mai căutaţi la nivel internaţional şi este apropiat de actualul şef al organizaţiei jihadiste, Abu Ibrahim al-Hashemi al-Qurachi, potrivit unui comunicat al forţelor de securitate irakiene.

Comunicatul îl prezintă pe Sami Jasim drept „supervizor al dosarelor financiare şi economice ale organizaţiei teroriste SI”.

În septembrie 2015, Trezoreria americană l-a inclus pe Sami Jasim pe lista teroriştilor vizaţi de sancţiunile SUA, transmite Agerpres.

„În timp ce era adjunct al SI în sudul oraşului Mosul (nordul Irakului) în 2014, el ocupa un post de ministru al finanţelor SI, supervizând veniturile grupării din vânzări ilicite de petrol, gaz, antichităţi”, potrivit programului „Rewards for Justice” al Departamentului de Stat american.

După o ascensiune fulminantă în 2014 în Irak şi în Siria vecină şi cucerirea de teritorii vaste, gruparea Stat Islamic şi-a văzut „califatul” căzut în urma ofensivelor succesive în cele două ţări. La finalul lui 2017, Irakul şi-a proclamat victoria contra jihadiştilor, iar în Siria gruparea SI a fost înfrântă în 2019.

În prezent, „SI menţine o prezenţă în mare parte clandestină în Irak şi Siria şi desfăşoară o insurecţie susţinută de o parte şi de alta a frontierei dintre cele două ţări”, indică un raport al ONU publicat la începutul acestui an.

În Irak şi Siria, organizaţia jihadistă ar păstra „în total 10.000 de combatanţi activi” şi rămâne o ameninţare, continuând să organizeze atentate în cele două ţări, conform aceluiaşi raport. Cel mai recent atentat de anvergură revendicat de SI în Irak a vizat, în luna iulie, o piaţă din cartierul şiit din Bagdad şi s-a soldat cu aproximativ 30 de morţi.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.