Curs valutar
  • EUR
    20.1574
    0%
  • USD
    18.1762
    0%
  • RUB
    0.2193
    0%
  • RON
    3.7710
    0%
  • UAH
    0.4001
    0%

Toate știrile

15 noiembrie 2026

Killer-ul care a comis crima din sectorul Rîșcani al capitalei a fost localizat și reținut în Turcia

12 Mart. 2025, 21:21
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
12 Mart. 2025, 21:21 // Actualitate //  Ana Panaguța

Poliția Republicii Moldova în comun cu Procuratura Pentru Combaterea Criminalității și Cauze Speciale anunță că killer-ul care a comis crima din sectorul Rîșcani al capitalei a fost localizat și reținut în Turcia.

„Cu referire la acest caz, în toată această perioadă instituțiile de drept ale Republicii Moldova au făcut schimb de date cu oficiile Europol și Interpol”, menționează Poliția Națională.

Oamenii legii precizează că pe parcurs vor reveni cu detalii.

Amintim că pe data de 10 iulie 2024, în plină zi, un necunoscut a tras într-un cetățean turc care se afla la terasa unei cafenele de pe strada Kiev. Killerul purta cagulă pe cap, era îmbrăcat într-un maiou alb, pantaloni scurți negri și se deplasa cu o trotinetă electrică.

În septembrie 2024, la aproape două luni de la infracțiune, șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu a declarat că bărbatul a părăsit Republica Moldova la 2 ore de la comiterea omorului grav, prin vama de la Sculeni.

Viorel Cernăuțeanu a conchis, în cadrul briefingului, că asasinul a intrat în Republica Moldova pe data de 15 iunie 2024, prin Aeroportul Internațional Chișinău, cu unul dintre complici. Ambii au sosit la Chișinău cu o cursă de pe ruta Larnaca-Chișinău și au fost preluați de către o moldoveancă, care în prezent are statut de complice.

Cernăuțeanu a declarat că această infracțiune a fost planificată în cele mai mici detalii. Pentru a-și duce la bun sfârșit planul, persoanele vizate au închiriat un apartament în apropierea terasei unde victima a fost împușcată, dar și un automobil.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Crima din str. Kiev, gândită până în cele mai mici detalii. Killer-ul a venit cu avionul, însă a plecat cu microbuzul

 

Realitatea Live

14 Nov. 2026, 19:16
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
14 Nov. 2026, 19:16 // Slider //  Ana Panaguța

Cele trei lacuri din Parcul-Pădure „Râșcani” din Capitală au fost populate cu 1.000 de kilograme de pește. Acțiunea a avut loc astăzi și este ultima de acest fel organizată de municipalitate în această toamnă.

Potrivit primarului general al Capitalei, Ion Ceban, în urma acestei intervenții au fost populate cu pește toate lacurile municipale din Chișinău.

Edilul susține că măsura are drept scop menținerea curățeniei lacurilor, protejarea viețuitoarelor acvatice și păstrarea unui mediu sănătos în zonele verzi ale orașului. Acțiunea a fost organizată și la propunerea pescarilor.

În ultimii ani, Parcul-Pădure „Râșcani” a trecut prin mai multe lucrări de modernizare. Au fost amenajate alei, terenuri de joacă și zone de relaxare, au fost reabilitate faleza și scările de acces, iar pentru persoanele cu mobilitate redusă a fost construită o rampă.

Ion Ceban a anunțat că lucrările de amenajare vor continua, inclusiv prin reabilitarea altor alei din parc.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!