Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

„Kirsan Energy” dezvoltă activ propriile soluții în domeniul energiei alternative

07 Apr. 2026, 15:24
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
07 Apr. 2026, 15:24 // Economie //  Realitatea.md

Compania „Kirsan Energy” – parte a Grupului de companii KIRSAN, a participat la expoziția internațională specializată „Moldconstruct” și „MoldEnergy”, care a avut loc recent la CIE Moldexpo. Standul expozițional al „Kirsan Energy” s-a bucurat de mare succes în rândul vizitatorilor. Postul de televiziune ONE TV a realizat un amplu de reportaj despre „Kirsan Energy”. Conform acestuia, prețurile la energie cresc, iar dependența de rețea rămâne o provocare, astfel că tot mai mulți consumatori caută soluții care nu doar reduc costurile, ci oferă control și predictibilitate.

”Kirsan Energy” livrează soluții complete de energie — instalare, stocare și mentenanță, prin proiecte la cheie pentru rezidențial și business, asigurând producerea, stocarea și gestionarea eficientă a energiei. Prin serviciile O&M, sistemele sunt monitorizate și întreținute constant, pentru performanță și siguranță pe termen lung”, se spune în reportajul ONE TV.

În interviul oferit, Dumitru Dediu, manager general al „Kirsan Energy”, a oferit detalii despre serviciile complexe pe care le prestează compania.

„Venim cu o experiență vastă din România în instalarea sistemelor fotovoltaice, a sistemelor de stocare și în mentenanță. Ne ocupăm de întregul proces – de la idee până la implementare: proiectare, instalare și punere în funcțiune, pentru orice tip de stație – rezidențială, industrială sau de stocare. Dacă vorbim despre siguranță, ne caracterizează calitatea lucrărilor și garanția că instalația va funcționa eficient, iar independența energetică este oferită chiar de sistemul fotovoltaic”, spune Dediu.

Prezenți la expoziție, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, vicepremierul Vladimir Bolea au discutat cu specialiștii „Kirsan Energy” și au analizat direcțiile propuse pentru dezvoltarea eficienței energetice a Republicii Moldova.

La expoziție au fost prezenți și partenerii „Kirsan Energy” din România, Turcia și China, care au vorbit despre dotările pe care le are compania, serviciile avansate pe care le oferă și cum poate fi consolidată independența energetică a țării. Nemijlocit, reprezentanți de la Cospowers — unul dintre jucătorii importanți în producerea soluțiilor de stocare a energiei.

„Prezența lor la standul nostru a confirmat încă o dată tendința cheie a pieței: viitorul energiei nu înseamnă doar producție, ci și stabilitate, flexibilitate și sisteme eficiente de stocare. Cospowers reprezintă colaborarea cu o reprezentanță chineză care a deschis distribuție în Republica Moldova și oferă unele dintre cele mai competitive soluții din punct de vedere al prețului și calității. Este vorba nu doar despre sisteme de stocare a energiei, ci și despre furnizarea componentelor pentru parcuri fotovoltaice, ceea ce permite realizarea unor soluții energetice complete, cu o economie optimizată a proiectelor, spune reprezentanții. Pentru noi, colaborarea cu Cospowers înseamnă mai mult decât un simplu parteneriat comercial. Înseamnă acces la tehnologii avansate, soluții moderne pentru proiecte tot mai complexe și posibilitatea de a implementa în Republica Moldova și România echipamente și concepte care răspund real nevoilor actuale ale pieței”, spun reprezentanții „Kirsan Energy”.

Mai mult, „Kirsan Energy” dezvoltă activ propriile soluții în domeniul energiei alternative, cu scopul de a le scala la nivelul întregii Republici Moldova. Tehnologiile dezvoltate sunt orientate către crearea unor ecosisteme durabile și eficiente energetic, demonstrând deja un nivel înalt de profesionalism.

„Kirsan Energy” este una dintre noile direcții strategice ale grupului de companii, orientată spre dezvoltarea așa-numitei „energii sociale” — integrarea soluțiilor energetice în sectorul agricol, industrial și infrastructural.

Vorbim despre crearea unor clustere energetice integrate, care includ producerea, stocarea și distribuția energiei, oferind astfel nu doar reducerea costurilor, ci și formarea unui mediu energetic stabil și independent pentru business și populație. Suntem convinși că o astfel de abordare — bazată pe tehnologie, parteneriat și gândire sistemică — va deveni fundamentul viitorului energetic sustenabil al regiunii”, mai spun cei de la „Kirsan Energy”.

P.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 19:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 19:46 // Slider //  Ana Panaguța

Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.

Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.

Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.

Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.

De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.

Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.

Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.

Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.

Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.

Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.

Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.

Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.

Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.

Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.

Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova