Curs valutar
  • EUR
    20.0380
    0%
  • USD
    17.2682
    0%
  • RUB
    0.1993
    0%
  • RON
    3.8156
    0%
  • UAH
    0.3858
    0%

Toate știrile

06 septembrie 2026

Kremlinul respinge apelul şefului ONU de a reveni în acordul privind exportul cerealelor prin Marea Neagră

25 Iul. 2023, 18:45
 // Categoria: Economie // Autor:  Elena Putregai
25 Iul. 2023, 18:45 // Economie //  Elena Putregai

Kremlinul a declarat marţi, 25 iulie curent, că este imposibil deocamdată ca Rusia să revină în acordul privind exportul de cereale prin Marea Neagră, întrucât partea acordului legată de interesele ruseşti „nu este pusă în aplicare”, respingând astfel apelul secretarului general al ONU, Antonio Guterres, ca Moscova să prelungească pactul expirat la 17 iulie.

Guterres a cerut luni Rusiei să permită Ucrainei să-şi reia exportul de cereale în deplină siguranţă din porturile sale de la Marea Neagră, în pofida a ceea ce Rusia numeşte „operaţiunea sa militară specială”, în conformitate cu o propunere pe care i-a făcut-o preşedintelui Vladimir Putin.

Secretarul general al ONU, care anterior i-a trimis o scrisoare pe tema acestui acord preşedintelui rus Vladimir Putin, îndemnase Moscova luni să reia Iniţiativa Mării Negre, „esenţială pentru a asigura stabilitatea aprovizionării şi a preţurilor” la alimente pe plan mondial.

„Fac apel la Federaţia Rusă să reia punerea în aplicare a acordurilor de la Marea Neagră şi îndemn comunitatea mondială să rămână unită în acest efort de a găsi soluţii eficiente”, a declarat Guterres în deschiderea Summitului ONU de la Roma pe teme de securitate alimentară.

Dar Kremlinul a sugerat că propunerea lui Guterres nu răspunde la principala sa plângere şi anume că nu s-a înregistrat niciun progres în ceea ce priveşte acordul conex menit să faciliteze exporturile de alimente şi îngrăşăminte ruseşti pe fondul sancţiunilor occidentale impuse ca răspuns la război.

„Într-adevăr, scrisoarea dlui Guterres enunţă, din nou, un fel de plan de acţiune şi conţine promisiunea că, la un moment dat, va fi posibilă punerea în aplicare a părţii ruse a acestor înţelegeri”, a declarat marţi presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

„Din păcate, în acest moment, este imposibil să se revină asupra acordului, deoarece acesta (acordul legat de Rusia) nu a fost pus în aplicare şi, de facto, nu a fost niciodată pus în aplicare”, a afirmat Peskov.

Putin a spus clar că Moscova va fi pregătită să relanseze acordul odată ce memorandumul referitor la Rusia va fi îndeplinit, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
05 Sept. 2026, 20:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
05 Sept. 2026, 20:15 // Societate //  Cătălina Boico

Aproximativ zece hectare de vegetație uscată au fost distruse de flăcări vineri, 4 septembrie, în satul Parcani din regiunea transnistreană. La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri.

Focul s-a extins rapid și a ajuns pe terenurile abandonate. Pe unul dintre acestea, flăcările au cuprins paleți din lemn, dar și miriștea de pe câmp. Incendiul a fost observat și anunțat de un vecin.

Pompierii au lichidat complet incendiul în decurs de două ore.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!