Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

La început de an şcolar, Perciun introduce instrucţiuni de admitere a copiilor ucraineni în Moldova: Vom avea strategie

01 Sept. 2023, 16:24
 // Categoria: Societate // Autor:  Victoria Laur
01 Sept. 2023, 16:24 // Societate //  Victoria Laur

Ministerul Educaţiei elaborează instrucțiuni de admitere a copiilor ucraineni în școlile din Moldova. Conform ministrului Dan Perciun, circa 20.000 de copiii  refugiați ar putea fi integrați în instituțiile de învățământ din ţară.

Oficialul a precizat că „luni-marți” urmează să fie aprobate regulile de admitere. Conform lui, anul trecut peste 1000 de elevi din Ucraina au fost integrați în școlile din Moldova.

„O perioadă lungă în afara spațiului educațional fizic lasă amprentă asupra predării. Vom stimula, încuraja refugiații ucraineni să își dea copiii în școlile din Moldova. Nu vom avea restricții legate de statutul de protecție temporară. Ne așteptam la creșterea numărului de refugiați. Vom avea o strategie, ca să pregătim instituții care să recepționeze acești copii”, a spus Perciun.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Șeful de la Educație a menționat că printre principalele provocări se numără lipsa competențelor lingvistice în limba română. Conform lui, în cazul integrării în școlile cu predare în rusă, deoarece „nu întotdeauna se găsește numitor comun referitor la agresiunea Federației Ruse în Ucraina. Sunt anumite tensiuni”.

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
09 Nov. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul Secret a activat protocolul de securitate la Casa Albă, după ce un sedan argintiu a lovit un panou din Parcul Lafayette. Jurnaliștii au fost îndrumați să intre la adăpost, în timp ce agenții l-au scos pe şofer cu forța din mașină, informează adevărul.ro.

Incidentul s-a produs în jurul orei locale 10:02 (15:02 GMT), în parcul aflat la nord de Casa Albă. La scurt timp după impact, reprezentanții Serviciului Secret le-au cerut jurnaliștilor să părăsească zona exterioară și să se adăpostească în sala de presă. Măsura a făcut parte din răspunsul de securitate declanșat după ce mașina a ajuns în zona pietonală și a lovit panoul informativ, relatează presa americană.

Filmările distribuite pe rețelele sociale arată sedanul argintiu înconjurat de agenți ai Poliției Metropolitane din Washington și de membri ai Gărzii Naționale. Aceștia s-au apropiat de mașină, au deschis portiera șoferului și au scos din vehicul un bărbat care s-a opus intervenției. Mai mulți agenți l-au imobilizat după o încăierare, în timp ce din autoturism se ridica un nor gros de fum alb.

Identitatea bărbatului și motivul pentru care a ajuns cu mașina în Parcul Lafayette nu au fost făcute publice. Deocamdată, autoritățile nu au precizat dacă impactul a fost accidental sau dacă șoferul a urmărit să provoace incidentul.

La ora locală 10:40 (15:40 GMT), autoturismul se afla încă în parc, înconjurat de militari. Garda Națională este desfășurată în Washington din 2025, la decizia președintelui Donald Trump, pentru a sprijini forțele locale de ordine.

Incidentul readuce în atenție măsurile stricte de protecție din jurul președintelui american, care a fost vizat de mai multe tentative de asasinat.

Una dintre cele mai recente s-a petrecut în aprilie, în timpul cinei corespondenților de la Casa Albă. Atunci, un bărbat înarmat a reușit să treacă de o parte a dispozitivului de securitate, iar Donald Trump, prima doamnă Melania Trump și membrii cabinetului prezenți la eveniment au fost evacuați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!