Curs valutar
  • EUR
    20.0749
    0.0239%
  • USD
    17.9400
    -0.1193%
  • RUB
    0.2177
    -0.8268%
  • RON
    3.7574
    -0.0027%
  • UAH
    0.3940
    -0.6091%

Toate știrile

10 noiembrie 2026

De ce Pentagonul devine tot mai serios în privința OZN-urilor?

01 Sept. 2023, 16:30
 // Categoria: Cosmos // Autor:  Elena Putregai
01 Sept. 2023, 16:30 // Cosmos //  Elena Putregai

Pentagonul tocmai a lansat un site pe care americanii să încarce videoclipuri cu ceea ce cred ei că ar reprezenta obiecte zburătoare neidentificate (OZN). Iar asta vine la nici un an după înființarea unei comisii speciale care să analizeze din toate punctele de vedere cazurile care sunt prezentate. Și vorbim despre mii de cazuri.

Site-ul, AARO.mil, (All-domain Anomaly Resolution Office), încă este în lucru, dar primele clipuri video deja au fost încărcate. Se estimează că va fi funcțional 100% chiar de toamna aceasta, iar el va fi ținut sub observație atât de către oficiali ai armatei americane, ai serviciilor secrete, cât și de cei din Departamentul Apărării.

Acum, nu vă imaginați că Pentagonul s-a apucat brusc de vânat extraterești. Oficialii de acolo chiar au declarat într-o conferință recentă că nu există absolut nicio dovadă palpabilă a existenței acestora. Mult mai important pentru cei acolo sunt intruziunile unor aparate de zbor sau orice alte dispozitive de spionaj, care ar veni dinspre Rusia și China.

Vă amintiți isteria cu balonul de spionaj lansat de China recent? Ei bine, despre asta este vorba. Dacă s-or nimeri și niște extratereștri pe acolo, să sperăm că nu vor fi doborâți instant cu avioanele de vânătoare, așa cum s-a întâmplat cu balonul chinezesc.

Realitatea Live

09 Nov. 2026, 22:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
09 Nov. 2026, 22:41 // Slider //  Ana Panaguța

Serviciul Secret a activat protocolul de securitate la Casa Albă, după ce un sedan argintiu a lovit un panou din Parcul Lafayette. Jurnaliștii au fost îndrumați să intre la adăpost, în timp ce agenții l-au scos pe şofer cu forța din mașină, informează adevărul.ro.

Incidentul s-a produs în jurul orei locale 10:02 (15:02 GMT), în parcul aflat la nord de Casa Albă. La scurt timp după impact, reprezentanții Serviciului Secret le-au cerut jurnaliștilor să părăsească zona exterioară și să se adăpostească în sala de presă. Măsura a făcut parte din răspunsul de securitate declanșat după ce mașina a ajuns în zona pietonală și a lovit panoul informativ, relatează presa americană.

Filmările distribuite pe rețelele sociale arată sedanul argintiu înconjurat de agenți ai Poliției Metropolitane din Washington și de membri ai Gărzii Naționale. Aceștia s-au apropiat de mașină, au deschis portiera șoferului și au scos din vehicul un bărbat care s-a opus intervenției. Mai mulți agenți l-au imobilizat după o încăierare, în timp ce din autoturism se ridica un nor gros de fum alb.

Identitatea bărbatului și motivul pentru care a ajuns cu mașina în Parcul Lafayette nu au fost făcute publice. Deocamdată, autoritățile nu au precizat dacă impactul a fost accidental sau dacă șoferul a urmărit să provoace incidentul.

La ora locală 10:40 (15:40 GMT), autoturismul se afla încă în parc, înconjurat de militari. Garda Națională este desfășurată în Washington din 2025, la decizia președintelui Donald Trump, pentru a sprijini forțele locale de ordine.

Incidentul readuce în atenție măsurile stricte de protecție din jurul președintelui american, care a fost vizat de mai multe tentative de asasinat.

Una dintre cele mai recente s-a petrecut în aprilie, în timpul cinei corespondenților de la Casa Albă. Atunci, un bărbat înarmat a reușit să treacă de o parte a dispozitivului de securitate, iar Donald Trump, prima doamnă Melania Trump și membrii cabinetului prezenți la eveniment au fost evacuați.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!