Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Lansarea sistemului e-Bilet în Moldova a fost amânată până în luna decembrie 2025

22 Ian. 2025, 19:18
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Elena Putregai
22 Ian. 2025, 19:18 // Sci-tech //  Elena Putregai

Lansarea sistemului „e-Bilet” în transportul rutier din Republica Moldova, programată inițial pentru sfârșitul lunii ianuarie 2025, a fost amânată până la finalul lunii decembrie a acestui an. Ion Bocancea, directorul adjunct al Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), a explicat în cadrul emisiunii „Zi de Zi” de la Radio Moldova că decizia a fost luată pentru a permite testarea adecvată a sistemului înainte de implementarea oficială.

„Sistemul e în fază de avizare a hotărârii de guvern pentru exploatarea lui. Banii sunt preconizați din bugetul statului. Sistemul este planificat în etape pe trei ani de zile. Scopul este fiscalizarea tuturor biletelor și contribuției la stat”, a explicat Ion Bocancea.

Sistemul „e-Bilet” va permite cumpărarea biletelor online, o schimbare față de practica actuală, în care biletele sunt achiziționate fizic la ghișeele din gările auto. Implementarea sistemului va aduce beneficii atât pentru pasageri, cât și pentru operatorii de transport, prin creșterea eficienței și confortul plăților, precum și prin optimizarea gestionării rutelor de transport.

„Pe partea de transportatori, Agenția Națională Transport Auto oferă o platformă online, aplicație mobilă, care are cabinetul personal cu acces la toată informația operatorului transport, în timp real își poate vedea unde se află autobuzele, câte de bilete sunt vândute în timp de o zi, de o lună. Bonul fiscal e echivalentul la bilet care se elibera în autobuz format de hârtie, îndată când este procurat”.

În acest context, Bocancea a precizat că ANTA intenționează să utilizeze datele generate de sistem pentru a dezvolta noi programe de transport și a îmbunătăți rețeaua existentă în zonele unde se atestă dificultăți sau lipsuri în accesul la transport public.

În același timp, directorul adjunct al Agenției Naționale Transport Auto a dat asigurări că implementarea sistemului „e-Bilet” nu va influența prețul biletelor de călătorie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.