Avem telefoane performante, acces la informație, internet, televizoare, mașini, rafturi pline de produse și posibilitate de a călători în toată lumea.

Cică suntem liberi. Dar, parcă nu știm încă să trăim în democrație.

Dincolo de aparențele în care trăim în prezent, suntem foarte cenzurați, limitați în libertatea de exprimare. Și nu de Stat, de societate, adică ne cenzurăm unii pe alții.

“Să ne cenzurăm şi-n noi înşine, nici cu noi înşine să nu-ndrăznim să fim noi?”, spunea Ileana Vulpescu, în Arta Conversației. ⠀

Sunt funcționar public cu statut special, am în jurul meu oameni din diferite domenii și inclusiv angajații Statului. În procesele din care facem parte tot mai des observ impactul negativ al refuzului de a spune lucrurilor pe nume, generat de frica “judecății de apoi”. ⠀

Cred că ați avut situații în care era necesar să interveniți cu o remarcă, un punct de vedere într-o ședință sau eveniment, sau ați vrut să faceți o postare pe rețele despre un subiect actual, o problemă socială sau altceva, dar ați zis: “NU, mai bine tac”. ⠀

Am trăit nu o singură dată astfel de momente. Ne este frică pentru că oamenii încă nu știu să se asculte și să-și respecte opinia. Sunt gata să te ia în furci pentru că ai îndrăznit să le contrazici punctul de vedere, să comunici cu voce despre o realitate, să fii direct și să fii tu, fără a te ascunde de propria ta personalitate. ⠀

Suntem plini de stereotipuri și prejudecăți, care ne încurcă în cunoașterea și acceptarea celor din jur. ⠀

Oare cenzura are ceva cu democrația și libertatea de a vorbi?!

Putem avea interdicție de a intra într-o țară, dar nicidecum interdicție în a gândi. ⠀

Se consideră îndrăzneală părerea expusă cu voce sau în scris. Voi când ați avut ultima dată curaj?!