Regia Transport Electric anunță că s-a autosesizat pe marginea cazului în care o femeie ar fi fost hărțuită sexuală în troleibuzul 38 chiar de către taxator. Astfel, RTEC susține că taxatorul va rămâne fără premiu salarial, fiind totodată instruit suplimentar și mustrat aspru.
Astăzi conducătorul de troleibuz a fost invitat la comisie pentru a explica cele vizate în sesizare. Acesta a fost instruit suplimentar întru respectarea cu strictețe a obligațiunilor funcționalele, va merge la câteva sesiuni la psiholog, dar și:
⁃Sancționarea conductorului prin aplicarea mustrări aspre
⁃Limitarea în plata primei
Precizările au fost făcute de către reprezentanții RTEC pentru REALITATEA.MD. De asemenea, serviciul de presă al RTEC ne-a informat că la angajare, toți taxatorii fac cunoștința cu Regulamentul cu privire la cerințele de calificate înaintate față de conductorul de troleibuz și ordinea de executare a obligațiunilor funcționale, precum și un curs special la psihologul întreprinderii.
În cadrul vizitei psihologului se abordează și subiectul hărțuirii sexuale, a adăugat sursa citată.

