Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Mai multe infracțiuni, comise de un tânăr din raionul Leova. Inculpatul a fost condamnat la ani grei de închisoare

29 Apr. 2024, 12:25
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
29 Apr. 2024, 12:25 // Societate //  Realitatea.md

Un tânăr de 21 de ani, originar din raionul Leova, a fost condamnat la 12 ani și 6 luni de închisoare, pentru comiterea mai multor infracțiuni.

Procuratura Generală (PG) precizează, într-un comunicat de presă emis, că bărbatul a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 4 episoade de jaf, 3 episoade de furt, 2 episoade de violare de domiciliu, un caz de huliganism și o infracțiune de privare ilegală de libertate.

„Potrivit uneia din spețe, la 09 septembrie 2021, în jurul orei 16:00, inculpatul, cu un complice (care a fost condamnat printr-o sentință anterioară), fiind în stare de ebrietate, a pătruns ilegal în gospodăria unui bărbat, amplasată în orașul largara, r-nul Leova. Făptuitorii au atacat bărbatul și i-au aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele, după care, l-au determinat să urce în automobilul lor. L-au transportat la marginea unui sat, unde l-au agresat fizic. Ulterior, l-au urcat forțat, în portbagajul automobilului și l-au dus înapoi în oraș, acesta fiind ținut în portbagaj aproximativ 10 minute. 

Înainte de plecarea cu automobilul de la domiciliul părții vătămate, inculpatul a luat fără permisiune de pe masa din ogradă, telefonul mobil de model „Xiaomi Redmi 9” invocând neîntemeiat deteriorarea automobilului de către victimă, iar la întoarcere, i-a cerut 800 lei în schimbul telefonului”, se arată încomunicatul emis de PG.

Acuzatorii de stat spu că potrivit altor episoade infracționale, inculpatul a atacat trei persoane în mun.Chișinău, fiindu-le sustrași în mod deschis bani și alte bunuri, prejudiciul material cauzat părților vătămate fiind estimat la aproximativ 50 000 lei.

„Majoritatea furturilor le-a comis tot în capitală, într-un caz sustrăgând dintr-o debara mai multe instrumente pentru construcții, și în alt caz, hainele de pe sfoara întinsă într-o curte din sectorul Centru al capitalei. În orașul Iargara a comis un alt furt, fiind sustras un telefon mobil dintr-un automobil. În total, victimelor le-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă de aproximativ 20 000 lei”, mai precizează responsabilii.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.