Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Maia Sandu, după refuzul unor partide de a participa la consultările pentru desemnarea premierului: Decizia le aparține

06 Iul. 2026, 09:15
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
06 Iul. 2026, 09:15 // Politica //  Realitatea.md

Președinta Maia Sandu a reacționat după ce Partidul Socialiștilor și Partidul Mișcarea Alternativa Națională (MAN) au anunțat că nu vor participa la consultările privind desemnarea unui nou prim-ministru. Șefa statului spune că participarea la discuții este dreptul fiecărei formațiuni, iar decizia privind desemnarea unui candidat va fi luată după consultările cu fracțiunile parlamentare.

„Este decizia partidelor, e dreptul lor constituțional. Cred că e bine să facă uz de acest drept, dar decizia le aparține și cei care vor veni să discute, cu aceia vom discuta și după aceea se va lua decizia”, a declarat Maia Sandu.

Întrebată dacă omul de afaceri Vasile Tofan este luat în calcul pentru funcția de prim-ministru, președinta a evitat să comenteze eventuale nume.

„Nu discutăm despre niciun candidat. Întâi trebuie să se întâmple consultările cu fracțiunile parlamentare și după asta să putem să discutăm și despre candidați”, a spus șefa statului.

 

Amintim că PSRM a anunțat că nu va participa la consultările convocate de președintă, pe care le califică drept un exercițiu formal, fără miză reală. Socialiștii susțin că responsabilitatea desemnării unui nou premier revine exclusiv majorității parlamentare și cer organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Anterior, și liderul MAN, Ion Ceban, a anunțat că formațiunea sa va boicota consultările, motivând că nu vede utilitatea participării la discuții.

Consultările politice au fost convocate după demisia premierului Alexandru Munteanu, anunțată pe 3 iulie. După încheierea acestora, președinta urmează să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

PSRM boicotează consultările de la Președinție pentru desemnarea noului premier și cere alegeri anticipate

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!