Curs valutar
  • EUR
    20.0508
    0.3217%
  • USD
    17.1338
    0.2667%
  • RUB
    0.2066
    0.7744%
  • RON
    3.8136
    0.2255%
  • UAH
    0.3835
    0.1043%

Toate știrile

24 august 2026

Mereu la datorie! Sute de carabinieri au contribuit la menținerea și asigurarea ordinii publice

08 Iul. 2022, 12:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
08 Iul. 2022, 12:17 // Societate //  Realitatea.md

Opt fapte contravenționale și 32 de proceseverbale. Este rezultatul carabinierilor în perioada 01-07 iulie curent, când au activat 1024 de carabinieri la menținerea și asigurarea ordinii publice. Ca urmare, de către carabinieri au fost legitimate 49 persoane, dintre care 7 persoane au fost reținute, scrie nordnews.md.

A fost asigurată ordinea și siguranța publică în cadrul a 40 activități care implică aglomerări de persoane (cca 9800 participanți), unde au fost implicați 183 carabinieri.

Circa 500 de carabinieri au fost implicați în alte activități desfășurate în comun cu alte subdiviziuni ale MAI.

În acest context, Inspectoratul General de Carabinieri reiterează, în cazul când observați o persoană aflată în dificultate ori sunteți martor la o faptă ilicită, sesizați cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați la numărul scurt 112.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 08:18
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
24 Aug. 2026, 08:18 // Slider //  Ursu Ana

Premierul britanic Andy Burnham efectuează luni prima sa vizită internațională de la preluarea mandatului, deplasându-se la Kiev cu ocazia celei de-a 35-a aniversări a independenței Ucrainei.

Potrivit Downing Street, Burnham va anunța că guvernul britanic a aprobat ca producătorul de armament MBDA să partajeze informații clasificate referitoare la componentele britanice ale rachetei de croazieră cu rază lungă de acțiune Scalp.

Scalp este versiunea franceză a rachetei britanice Storm Shadow, cele două sisteme fiind dezvoltate pe baza unei tehnologii franco-britanice comune. Potrivit guvernului britanic, accesul la aceste informații va permite Franței și Ucrainei să avanseze în procesul de asamblare a rachetei în Ucraina.

La Kiev, Andy Burnham va coprezida prima sa reuniune a „Coaliției de Voință”, formată din statele care sprijină Ucraina. Reuniunea se va desfășura în format hibrid, cu unii participanți prezenți fizic, iar alții prin videoconferință. Premierul irlandez Micheál Martin urmează să participe de la distanță.

„La această a 35-a aniversare a independenței Ucrainei, poporul ucrainean nu trebuie să aibă nicio îndoială: Regatul Unit este alături de voi astăzi și va rămâne așa atât timp cât va fi nevoie”, a declarat Burnham.

Premierul britanic și-a reafirmat sprijinul pentru Ucraina și apelul pentru o „pace justă și durabilă”.

Vizita are loc la câteva săptămâni după deplasarea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Londra. Cu acea ocazie, Burnham anunțase că Marea Britanie va partaja cu Ucraina proprietatea intelectuală a unui sistem britanic de bruiaj conceput pentru a contracara apărarea aeriană rusă.

Regatul Unit se numără printre principalii susținători ai Ucrainei de la începutul invaziei ruse, în 2022. Londra a mobilizat până acum aproximativ 25 de miliarde de lire sterline, echivalentul a circa 29 de miliarde de euro, pentru sprijinirea Ucrainei, dintre care 16 miliarde de lire sterline reprezintă ajutor militar.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!