Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

VIDEO Propagandistul Soloviov dezvăluie planurile Kremlinului: Obiectivul este să ajungem până la Transnistria

08 Iul. 2022, 12:03
 // Categoria: În Lume // Autor:  Victoria Laur
08 Iul. 2022, 12:03 // În Lume //  Victoria Laur

Obiectivul Rusiei în Ucraina este să ajungă până la Transnistria, afirmă propagandistul rus Vladimir Soloviov. Conform lui, acesta este motivul pentru care Odesa devine tot mai des atacată.

Dezvăluirile au fost făcute în cadrul unui interviu acordat jurnaliștilor italieni. Moderatorul l-a făcut praf pe Soloviov după ce l-a întrebat ce legătură are Donbasul cu regiunea separatistă.

„În Transnistria? Donbasul nu are nimic de-a face cu asta. Este doar o scuză. Vreți jumătate de Ucraina și să luați complet Marea Neagră. Credeţi că Ucraina va permite așa ceva. Credeţi că noi, italienii, europenii, membrii NATO, putem permite o asemenea situaţie? Este imposibil”, i-a spus jurnalistul italian.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Liderii de la Tiraspol anunțau anterior că este imposibil să pregătească pe ascuns eventuale provocări militare în regiune. În același timp, șefii separatiști sunt frecvent invitați la emisiunile ruse de propagandă, unde acuză Chișinăul de blocarea regiunii.

La rândul său, administrația constituțională a țării susține că asemenea afirmații nu sunt noi. Conform lui Igor Grosu, mesajele de acest gen sunt scrise în birourile Kremlinului, apoi transmite Tiraspolului pentru a fi făcute publice.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 10:39
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 10:39 // Slider //  Valentina Buza

Andrés Ritter a preluat funcția de procuror-șef al Parchetului European (EPPO), după încheierea mandatului Laurei Codruța Kövesi, prima șefă a instituției. Ritter va conduce structura europeană pentru un mandat de șapte ani, transmite IPN.

Candidatura acestuia a fost aprobată la începutul anului de Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene. Până acum, Ritter a deținut funcția de procuror-șef adjunct al EPPO.

În ultimele zile de mandat, Laura Codruța Kövesi a declarat într-un interviu pentru Politico că rezultatele obţinute de către EPPO nu garantează viitorul instituției şi că aceasta riscă să fie slăbită treptat dacă nu primeşte resursele şi instrumentele juridice necesare.

Totodată, Kövesi a criticat atitudinea unor politicieni şi oficiali europeni faţă de anchetele penale, afirmând că la nivelul UE există persoane care par să se considere deasupra legii. Ea susţine că independenţa justiţiei este apărată de politicieni atât timp cât anchetele nu îi vizează pe ei sau pe apropiaţii lor, dar că această atitudine se schimbă atunci când investigaţiile ajung să le afecteze interesele.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Parchetul European este instituția responsabilă de investigarea și urmărirea penală a fraudelor care afectează bugetul Uniunii Europene, inclusiv fraudele cu fonduri europene, corupția și infracțiunile grave de TVA transfrontalier. În prezent, EPPO gestionează peste 3 600 de dosare active, iar prejudiciul estimat în aceste cazuri se ridică la aproximativ 67 de miliarde de euro.