Curs valutar
  • EUR
    20.1147
    0.0288%
  • USD
    17.5246
    0.5273%
  • RUB
    0.2070
    0.2899%
  • RON
    3.8236
    0.0785%
  • UAH
    0.3922
    0.357%

Toate știrile

18 septembrie 2026

Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor. Ce nu ai voie să faci în această zi

01 Mai 2024, 07:37
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
01 Mai 2024, 07:37 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Astăzi este Miercurea Mare din Săptămâna Patimilor, o zi importantă de post şi rugăciune. Biserica oficiază denii şi slujbe speciale, iar credincioşii respectă cu sfinţenie anumite tradiţii. În Săptămâna Mare sau în Săptămâna Patimilor, fiecare zi are o semnificaţie aparte.

Tradiții și obiceiuri

În Miercurea Mare, femeile nu torc și nu cos. Zilele în care nu se spală, în Săptămâna Mare, sunt Miercurea Mare şi Vinerea Mare.

În Miercurea Mare este indicat să te împaci cu persoanele cu care te-ai certat și să rostești rugăciuni pentru împăcare. Este interzis să te enervezi, pentru că îl vei supăra pe Dumnezeu. Nu este indicat nici să pui gândurile necurate în față. Se spune că o inimă curată, o vorbă bună și afecțiunea arătată celor dragi ne fac să avem un an mult mai bun și mai binecuvântat.

În unele zone ale ţării, copiii mergeau cu colindul prin sat şi le urau gospodarilor să petreacă sărbătorile pascale cu bucurii şi sănătate. Și acum există acest obicei în care, în Miercurea Mare, copiii merg cu colindul la asfințitul soarelui, la final primind ouă pentru a le înroși.

În Miercurea Mare, în biserică se pomenește femeia cea păcătoasă, care l-a uns cu mir pe Domnul. În cadrul aceleiași denii, aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Miercuri prin lectura Sinaxarului: „Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El. Și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț, în valoare cam de trei sute de dinari.

Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. Pe urmă Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare. Și a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună.

Femeia aceasta nu este una și aceeași la toți evangheliștii. După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, la cei dintâi trei evangheliști este vorba de una și aceeași femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viață curată. Maria, sora lui Lazăr, care, cu șase zile înainte de Paști, pe când Domnul ședea la masă în casa ei din Betania, a întrebuințat mir. Și l-a turnat pe frumoasele Lui picioare și I le-a șters cu părul capului ei.

Arătând față de Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu. Ea știa bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoții se sfințeau cu mir. Iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălțat lui Dumnezeu.

I-a adus Lui acest mir și l-a dăruit Învățătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morți pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduiește vreo răsplată.

Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, a turnat acel mir de preț pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paști. Pe când Iisus era tot în Ierusalim și tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă și ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorința lui Hristos de a face milostenie.

Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat și răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea”.

Realitatea Live

Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Primul Sprint Kood Moldova s-a încheiat. Începe formarea unei noi generații de specialiști tech
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
18 Sept. 2026, 18:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
18 Sept. 2026, 18:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Pentagonul ia în considerare retragerea a aproximativ 25.000 de soldați americani din Europa, unul dintre scenarii prevăzând reduceri de până la 40.000, a relatat joi postul american de știri NBC News. Ar putea fi retrase și aeronave, nave și alte echipamente militare, Germania, Italia și Spania numărându-se printre țările care ar putea fi cel mai afectate, se arată în raport, care citează două surse, relatează TVPWorld, transmite Digi24.

Nu s-a luat încă o decizie finală, iar generalul Alexus Grynkewich, comandantul Comandamentului European al Statelor Unite și comandantul suprem al forțelor aliate din Europa, urmează să prezinte vineri o evaluare inițială secretarului american al Apărării, Pete Hegseth. În prezent, aproximativ 80.000 de soldați americani sunt staționați în Europa, dintre care circa 10.000 în Polonia.

O parte din forțe ar putea fi mutate mai aproape de Rusia

NBC a precizat că opțiunile ar putea include reduceri ale forțelor aeriene, navale și terestre americane, în timp ce o parte din trupe și capacitățile militare ar putea fi, în schimb, relocate în țările NATO din Europa de Est, mai aproape de Rusia. Se preconizează că o recomandare finală va ajunge la Hegseth până pe 6 noiembrie. Analiza a început în iunie, ca parte a eforturilor administrației Trump de a determina aliații europeni să-și asume mai multă responsabilitate pentru propria apărare convențională. Hegseth a descris obiectivul ca fiind o NATO în care „Europa să conducă propria apărare” și să-și asume „responsabilitatea principală pentru apărarea Europei”. Raportul vine, de asemenea, la o zi după ce președintele Donald Trump a declarat că s-au înregistrat „progrese majore” în direcția înființării unei baze permanente a Armatei SUA în Polonia și a afirmat că amplasamentul acesteia ar putea fi anunțat „foarte curând” dacă planul va fi dus la bun sfârșit.

Congresul ar putea limita reducerile de efective

Posibilitatea unor reduceri atât de mari a stârnit îngrijorare în rândul parlamentarilor din ambele partide. NBC a citat un membru republican al Congresului care a afirmat că reducerea cu 25.000 de soldați este „absolut inacceptabilă”. „Nu poți descuraja rușii cu bani puțini”, a adăugat parlamentarul. Congresul a pus, de asemenea, obstacole în calea unei retrageri masive. Conform unui proiect de lege privind politica anuală de apărare pentru 2026, Pentagonul nu poate utiliza anumite fonduri pentru a menține efectivele militare americane din Europa sub 76.000 de soldați pentru mai mult de 45 de zile, cu excepția cazului în care înalții oficiali din domeniul apărării prezintă mai întâi Congresului evaluări și certificări de securitate, urmate de o perioadă de așteptare de 60 de zile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!