Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

Ministrul Justiției: Directorul Inspectoratului Național de Probațiune a fost suspendat din funcție

15 Iul. 2022, 17:05
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
15 Iul. 2022, 17:05 // Actualitate //  Realitatea.md

Directorul Inspectoratului Național de Probațiune, Andrei Iavorschi, a fost suspendat din funcție. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco. Acesta a fost suspendat ca urmare a demersului organelor de drept (Procuraturii Anticorupție) în legătură cu inițierea urmăririi penale în privința acestuia.

„În mod normal, ar fi trebuit să-și dea demisia încă de la inițierea cauzei penale împotriva sa, pentru a nu prejudicia, în primul rând, imaginea instituției în care activează. El a preferat, însă, să se țină de funcția în care a fost propulsat de către regimul Plahotniuc, în decembrie 2018. Din câte îmi amintesc, prima sa „realizare” de la accederea în funcția de director al Inspectoratului Național de Probațiune, chiar înaintea alegerilor parlamentare din februarie 2019, a fost să contribuie plenar la obținerea certificatului de integritate de către Ilan Șor”, a scris Litvinenco.

Totodată, ministrul Justiției a scris că evident că ceea ce am scris nu anulează principiul prezumției nevinovăției.

În data 13 iulie procurorii au anunțat că directorul Inspectoratului Național de Probațiune a fost pus sub învinuire, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz de serviciu, soldat cu daune în proporții considerabile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
03 Oct. 2026, 13:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2026, 13:30 // Slider //  Realitatea.md

Jumătate dintre alegătorii britanici susțin revenirea Regatului Unit în Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj publicat sâmbătă de The Guardian, realizat în contextul preferinței exprimate de prim-ministrul Andy Burnham pentru reintegrarea în UE, informează EFE, citat de Agerpres.ro

Cu toate acestea, ziarul britanic notează că miniștrii laburiști s-au declarat îngrijorați cu privire la reaprinderea diviziunilor cauzate de Brexit (retragerea Marii Britanii din UE) și, prin urmare, îndeamnă la prudență. În urmă cu câteva zile, prim-ministrul britanic a declarat că va lua în considerare toate opțiunile în ceea ce privește relația cu UE și nu a exclus ‘să meargă până la capăt’ și să ia în considerare reintegrarea în blocul comunitar.

La conferința anuală a Partidului Laburist, care a avut loc în septembrie la Liverpool, în nord-vestul Angliei, Burnham a declarat că Brexitul – susținut printr-un referendum în 2016 și implementat în 2020 – a făcut mai mult rău decât bine. Sondajul publicat de The Guardian, realizat de Messina Group, a concluzionat că renegocierea relației țării cu UE ar putea crește cota de voturi a Partidului Laburist, cu condiția ca premierul să ofere un nou referendum și să facă campanie în favoarea reintegrării în bloc.

Conform sondajului realizat pe un eșantion de 5.627 de persoane între 12 și 24 septembrie, 50% dintre respondenți s-au declarat în favoarea reintegrării în UE, în timp ce 45% au declarat că preferă ca Regatul Unit să rămână în afara blocului.

Aceste rezultate vor consolida poziția celor din cadrul guvernului care doresc să promită la următoarele alegeri generale – programate pentru 2029 – că laburiștii vor negocia reintegrarea, susține ziarul.

Cu toate acestea, există îngrijorări în rândul unor parlamentari laburiști – în special al celor ale căror circumscripții au votat pentru Brexit – că până și explorarea acestei opțiuni ar putea comporta riscuri politice și ar putea da un impuls nedorit partidului populist de dreapta Reform UK, relatează ziarul britanic.

Programul electoral cu care Partidul Laburist a ajuns la putere în iulie 2024 exclude aderarea la piața unică și la uniunea vamală, așa că, în principiu, orice modificare fundamentală ar trebui supusă la vot la următoarele alegeri.

Opțiunea de revenire în UE se bucură de sprijinul unei mari părți din Partidul Laburist, Partidul Liberal Democrat și Partidul Național Scoțian (SNP), printre alții, în timp ce Partidul Conservator și Reform UK se opun acesteia.