Procesul de conectare la sistemul centralizat de încălzire din municipiul Bălți este aproape încheiat. Până în prezent, au fost conectate la agentul termic 720 de blocuri locative, anunță S.A. „CET-Nord”.
Potrivit datelor prezentate, la sistemul centralizat de încălzire au fost conectate și 30 de grădinițe, 41 de școli și licee, 11 instituții medicale și 10 instituții culturale. De asemenea, agentul termic este furnizat către 52 de agenți economici.
Reprezentanții CET-Nord precizează că monitorizează în continuare procesul de conectare și asigură furnizarea energiei termice către consumatorii conectați la sistemul centralizat din municipiu.
