Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

Moldova are doi psihiatri la 100.000 populație. Câte 5000 persoane, diagnosticate anual cu probleme de sănătate mintală

16 Mai 2024, 15:34
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
16 Mai 2024, 15:34 // Actualitate //  Victoria Laur

În Republica Moldova sunt circa 70.000 de persoane cu probleme de sănătate mintală, inclusiv 31.000 cu grad de dizabilitate. Anual, 5000 de persoane sunt depistate cu probleme de sănătate mintală severă. În țară activează doar doi psihiatri la 100.000 populație, pe când media în Europa este de cinci specialiști.

Pacienții cu asemenea probleme vor deveni mai protejați, după  Parlamentul a aprobat noi reglementări, care stabilesc procedurile privind diagnosticul, tratamentul și internarea lor.

Astfel autoritățile își propun să racordeze legislația națională la standardele internaționale în domeniul sănătății mintale. Documentul își propune să asigure un sistem eficient de asistență, prevenire și monitorizare a problemelor de sănătate mintală.

„Inițiativa legislativă descrie atribuțiile autorităților publice centrale și locale, iar accentul sporit se pune pe subiectul promovării sănătății mintale în comunitate, inclusiv printr-o colaborare interinstituțională strânsă. Totodată, proiectul propune o nouă redacție a definiției de capacitate, precum și de asistență medicală în sănătatea mintală care presupune furnizare de servicii medicale, cum ar fi prevenirea, profilaxia, screeningul, intervenții farmacologice, psihoterapeutice și alte intervenții bazate pe dovezi în tulburările sănătății mintale și de comportament. O altă modificare se referă la măsurile de restricționare a libertății de mișcare”, transmite serviciul de presă al Legislativului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Documentul va intra în vigoare la expirarea a 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial. Tot atunci, va fi abrogată actuala lege privind sănătatea mintală, aprobată în 1997.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.