Republica Moldova a fost în centrul atenției la prestigiosul centru cultural BOZAR – Palais des Beaux-Arts din Bruxelles, printr-un eveniment dedicat relației tot mai apropiate dintre țara noastră și Uniunea Europeană, organizat în ziua prezentării Raportului de extindere al Comisiei Europene 2025.
La recepție au participat Președinta Maia Sandu, Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, vicepreședinta Comisiei Europene, Henna Virkunnen, precum și numeroși oficiali europeni, diplomați și prieteni ai Republicii Moldova.
”Seara a îmbinat diplomația și cultura, oferind invitaților ocazia de a descoperi farmecul Moldovei prin vinurile și bucatele tradiționale pregătite de maestrul bucătar Alexandru Șapco, dar și prin recitalul Concertino Accordion Band, care a adus pe scena europeană energia și emoția autentică a Moldovei”, transmite Ministerul Culturii.
Evenimentul a fost organizat de Misiunea Republicii Moldova pe lângă Uniunea Europeană, în cadrul proiectului „Diplomație Culturală”, cu sprijinul Ministerului Culturii și al partenerilor europeni.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!



Sursa foto: fb/Doina Pinzari

