Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Moscova introduce o nouă măsură de control: FSB va putea suspenda serviciile de comunicații pentru anumiți abonați

10 Nov. 2025, 14:08
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
10 Nov. 2025, 14:08 // În Lume //  Realitatea.md

Operatorii de telefonie din Rusia vor fi obligați să întrerupă serviciile de comunicații pentru anumiți abonați la cererea Serviciului Federal de Securitate (FSB). Modificările la legea federală „Despre comunicații” au fost elaborate de Ministerul Dezvoltării Digitale, iar comisia guvernamentală pentru activitate legislativă le-a aprobat, potrivit publicației Vedomosti, care citează surse din cadrul executivului.

Conform proiectului de lege, citat de The Moscow Times, furnizorii de servicii vor fi obligați să suspende accesul la rețea „pentru protejarea securității cetățenilor și a statului în fața amenințărilor apărute”. Tipurile exacte de „amenințări” nu sunt precizate în document, însă se menționează că acestea vor fi stabilite prin acte normative semnate de președintele și de guvernul Federației Ruse.

Totodată, operatorii nu vor fi trași la răspundere pentru neexecutarea obligațiilor contractuale dacă aceasta este legată de îndeplinirea cerințelor formulate de serviciile speciale. Inițiativa a fost coordonată cu FSB, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Dezvoltării Economice și Rospotrebnadzor, iar documentul a primit avize favorabile din partea Ministerului Justiției, Institutului de Legislație și Drept Comparat și Direcției de Politică Juridică a Administrației Prezidențiale.

În prezent, operatorii de comunicații sunt deja obligați să furnizeze autorităților, inclusiv FSB, informații despre abonați și să ofere sprijin în activități operative, conform legislației. Totuși, potrivit expertului Igor Bederov, director al departamentului de investigații T.Hunter, „până acum nu exista o obligație legală clară de a întrerupe serviciile la cererea organelor de forță”.

Analistul Fintech Lab, Serghei Vilianov, a explicat că din primăvara anului 2025 operatorii au început să primească solicitări de suspendare a serviciilor din partea mai multor instituții, ceea ce a dus la întârzieri de ore sau chiar zile în restabilirea conexiunii. „Acest act stabilește, după toate aparențele, autoritatea unică ce va reglementa interacțiunea cu operatorii”, a subliniat expertul.

El a adăugat că măsura ar putea fi aplicată în cazuri precum desfășurarea unor operațiuni antiteroriste, prevenirea revoltelor în masă sau a acțiunilor care amenință ordinea publică și securitatea națională, asigurarea siguranței în situații de urgență ori în timpul unor evenimente de stat majore, precum și combaterea criminalității organizate.

Potrivit directorului Telecom Daily, Denis Kuskov, această inițiativă este „o continuare a politicilor adoptate anterior pentru întărirea securității, combaterea fraudelor și a activităților ilegale”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 22:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Nov. 2026, 22:14 // Slider //  Ana Panaguța

Banca Națională a Moldovei (BNM) avertizează că, după atacul cibernetic asupra unor servicii publice, au apărut informații false despre siguranța banilor din bănci. Instituția precizează că sistemele bancare nu au fost afectate de atac, iar aflarea IBAN-ului unei persoane nu permite accesul la banii din cont sau retragerea acestora. Pentru orice operațiune sunt necesare verificări suplimentare.

BNM subliniază că băncile și prestatorii de servicii de plată trebuie să respecte cerințe obligatorii privind securitatea informațională, gestionarea riscurilor IT și continuitatea activității. Aceste reguli au scopul de a proteja sistemele financiare și datele clienților.

În același timp, instituția avertizează cetățenii să nu divulge parolele de acces la conturi, PIN-ul cardului, codurile de securitate sau cele de confirmare primite prin SMS ori în aplicațiile bancare. Nici persoanele care pretind că reprezintă banca sau o instituție publică nu trebuie să primească aceste informații.

În cazul unor solicitări suspecte, cetățenii sunt îndemnați să contacteze direct banca, folosind numărul de telefon de pe card sau datele de contact publicate pe pagina oficială a instituției.

BNM mai dă asigurări că sectorul bancar din Republica Moldova este solid și bine capitalizat, iar băncile dispun de resurse și rezerve financiare suficiente pentru a-și onora obligațiile față de clienți, inclusiv în situații neprevăzute.

Banca Națională anunță că monitorizează în continuare evoluțiile din sector, iar stabilitatea financiară, funcționarea serviciilor bancare și protejarea intereselor deponenților rămân prioritățile instituției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!