Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Nadejda Hriptievschi, despre exercițiul pre-vetting: Dacă-l faci în grabă, riscurile de a greși sunt mari

26 Mai 2023, 07:11
 // Categoria: Homepage // Autor:  Redacția Realitatea
26 Mai 2023, 07:11 // Homepage //  Redacția Realitatea

Exercițiul pre-vetting-ului este unul extrem de complicat și nu poate fi realizat în grabă. O spune membra comisiei pre-vetting, Nadejda Hriptievschi, potrivit căreia toți membrii comisiei pun accent pe calitatea procesului, nu pe viteză, iar din acest motiv nu a fost respectat termenul inițial de finalizare a procesului – 31 decembrie 2022. Membrii internaționali ai comisiei dau asigurări că evaluarea este una corectă și transparentă, iar dacă există conflicte de interese între un membru al comisiei și un candidat evaluat, membrul comisiei este recuzat, notează ipn.md.

Comisia de pre-vetting și-a început activitatea în aprilie 2022. Membrii comisiei recunosc că procesul de evaluare durează mai mult decât a fost prevăzut inițial, însă spun că în procesul de lucru prevalează calitatea, nu viteza.

„Un astfel de exercițiu dacă-l faci în grabă, riscurile de a greși sunt mari. Acest exercițiu s-a produs pentru prima dată în Republica Moldova și toate instrumentele de lucru au fost elaborate de la zero, pentru că noi nu am copiat un model. În plus, a fost o mare reticență față de această comisie la început. A fost destul de complicat de angajat membri în secretariat și asta a durat o perioadă mai lungă decât ne-am așteptat. Comisia a fost creată în aprilie 2022, avem un an de activitate. Nu e nici rapid, dar nici foarte lent procesul. Ar fi fost mai bine să fie mai repede și să fie implementat termenul inițial prevăzut de lege – 31 decembrie 2022, dar cred că acel termen a fost stabilit fără o justificare dacă e posibil sau nu de respectat”, a declarat Nadejda Hriptievschi.

Potrivit legii, deciziile comisiei pre-vetting pot fi contestate la Curtea Supremă de Justiție. Membrii comisiei spun ca majoritatea celor care nu trec testul integrității și profesionalismului contestă decizia la CSJ.

„Noi solicităm informații de la Cadastru, bănci, de la Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor, care ne dau informații despre cauzele disciplinare care au fost examinate cu privire la candidați. Din membrii judecători candidați la CSM au contestat toți candidații care au eșuat evaluarea. La membrii non-judecători care au candidat pentru a fi numiți de Parlament doar un candidat care nu a susținut evaluarea, nu a contestat, restul patru, la fel au contestat decizia. În total e vorba de 18 candidați judecători și patru non-judecători care au contestat deciziile comisiei. După contestare, Curtea Supremă de Justiție poate decide reexaminarea cazului, iar speranța lor este că noi vom reexamina dosarul și vom lua o altă decizie”, a mai spus Nadejda Hriptievschi.

Juriștii internaționali din comisie dau asigurări că nu poate fi vorba de favorizarea unor candidați din partea membrilor naționali ai comisiei, persoanele aflate în conflict de interese fiind excluse de la examinarea cazului.

„Moldova este o țară mică, sunt trei membri ai comisiei care nu cunosc pe nimeni aici, dar pentru membrii naționali situația nu este la fel. De aceea, avem un mecanism prin care orice persoană implicată poate declara un potențial conflict de interese. Membrul care a fost descalificat nu participă la votare. Membrul recuzat nu participă nici la deliberări, la niciun fel de discuții. Accesul acelui membru pe toată durata cazului examinat este restricționat”, a spus membra comisiei de pre-vetting, Victoria Henley.

Comisia pre-vetting este formată din șase membri numiți de Parlament, dintre care trei au fost recomandați de partenerii internaționali de dezvoltare ce oferă asistență Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Membrii comisiei pre-vetting sunt: Herman von Hebel (Țările de Jos), Victoria Henley (SUA), Nadejda Hriptievschi (Republica Moldova), Vitalie Miron (Republica Moldova), Tatiana Răducanu (Moldova) și Nona Tsotoria (Georgia).

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova